Trump anunță astăzi decizia privind acordul cu Iranul

Trump anunță astăzi decizia privind acordul cu Iranul
Publicat: 08/05/2018, 07:57

„Voi anunța decizia mea privind Acordul cu Iranul, de la Casa Albă, mâine, la ora 2,00 pm” (ora României, 21,00, ), a scris Trump, pe Twitter.

În ultimele zile, o serie de oficiali europeni, printre care președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel, au vizitat Washingtonul în încercarea de-al convinge pe Trump să nu renunțe la acordul nuclear.

Hotărârea liderului american era așteptată să fie anunțată în jurul datei de 12 mai.

O eventuală decizie a președintelui american Donald Trump privind retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul riscă să conducă la „război”, atrage atenția șeful statului francez, EmmanuelMacron, într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel.

Donald Trump le-a cerut aliaților europeni să remedieze „deficiențele” Acordului nuclear semnat în anul 2015, avertizând că, în caz contrar, va refuza prelungirea documentului. Hotărârea liderului american este așteptată pe 12 mai.

O decizie de abandonare a Acordului nuclear „înseamnă că am deschide Cutia Pandorei, ar putea avea loc un război”, a afirmat EmmanuelMacron.

„Eu nu cred că Donald Trump vrea război”, a subliniat liderul de la Palatul Élysée, care s-a întâlnit recent cu președntele SUA și a încercat să îl convingă să mențină Acordul nuclear cu Iranul.

Iranul este determinat să respingă „intimidările” președintelui SUA, Donald Trump, în legătură cu Acordul nuclear și nu va accepta modificarea tratatului, a avertizat un oficial iranian de rang înalt. „Acesta este un acord internațional și avem, categoric, capacitatea de a învinge intimidările Statelor Unite”, a declarat sâmbătă Ali Shamkhani, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională din Iran.

Uniunea Europeană și Rusia insistă pentru menținerea Acordului nuclear iranian.

Rusia consideră inacceptabilă modificarea Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul și, în cazul în care președintele SUA Donald Trump va decide ieșirea din acest tratat, Administrația Vladimir Putin va bloca prelungirea sancțiunilor contra Teheranului, a avertizat Ministerul rus de Externe. Rusia își va onora angajamentele în cadrul Acordului cu Iranul atât timp cât alte țări vor proceda în mod similar, a declarat vineri Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Administrația Vladimir Putin nu va accepta modificarea Acordului nuclear semnat de marile puteri cu Iranul, a subliniat reprezentantul Ministerului rus de Externe, avertizând că, în cazul în care președintele SUA Donald Trump, va decide ieșirea din acest tratat, Rusia va bloca prin veto, în Consiliul de Securitate ONU, prelungirea sancțiunilor împotriva regimului de la Teheran.

Iranul și marile puteri din grupul P5+1 (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) au semnat în 2015 un acord privind programul nuclear iranian. Acordul include un compromis între Washington și Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecții inopinate. În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecție, o comisie de arbitraj formată din reprezentanți iranieni și ai marilor puteri decide dacă vizita trebuie permisă sau nu. Lipsa dreptului automat de a efectua inspecții ar putea oferi Teheranului timp să mușamalizeze eventualele nereguli pâna la efectuarea vizitei. O concesie făcută de Iran este menținerea sancțiunilor privind rachetele pentru încă opt ani și a embargoului privind armele pentru cinci ani. În cazul în care Iranul încalcă acordul, este prevăzută o clauză care permite restabilirea sancțiunilor în termen de 60 de zile.

Israelul, un aliat strategic al Statelor Unite, a condamnat vehement Acordul cu Iranul, avertizând că este periclitată pacea globală și semnalând că va face toate eforturile diplomatice pentru a bloca aplicarea documentului. Arabia Saudită a exprimat preocupare privind programul nuclear iranian. În acest context, președintele SUA, Donald Trump, a semnalat intenția de a nu prelungi participarea SUA la acest acord, decizia urmând să fie anunțată pe 12 mai.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×