Prima pagină » Știri » Vestea primită de un tânăr care aștepta de zece ani un transplant renal

Vestea primită de un tânăr care aștepta de zece ani un transplant renal

Vestea primită de un tânăr care aștepta de zece ani un transplant renal
Detalii pe gândul.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „C.I. Parhon”, dr. Ionuțn Nistor, a declarat, joi, că beneficiarul transplantului renal este un bărbat de 37 de ani, care, de la vârsta de 28 de ani, se afla pe lista de așteptare. Donatoarea este o femeie în vârstă de 43 de ani, din Bacău, care era în moarte cerebrală.

„De aproape un deceniu, pacientul aștepta această intervenție salvatoare. Făcea trei ședințe de hemodializă pe săptămână. Pacientul se afla în evidența Centrului de Dializă a Spitalului Parhon din 2009. Acest pacient a avut și durata cea mai mare pe lista de așteptare. A mai fost chemat de trei ori până acum, dar au fost alți pacienți care aveau o compatibilitate mai bună decât el”, a spus dr. Ionuț Nistor.

Potrivit acestuia, transplantul a decurs fără probleme și medicii speră ca, în scurt timp, să poată efectua transplanturi multiple și la Iași.

Acesta este al doilea transplant din acest an, efectuat la Iași, de la o persoană aflată în moarte clinică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi