Prima pagină » Știri » Zeci de lucrări de doctorat elaborate la Academia de Poliție vor fi verificate de o comisie

Zeci de lucrări de doctorat elaborate la Academia de Poliție vor fi verificate de o comisie

Zeci de lucrări de doctorat elaborate la Academia de Poliție vor fi verificate de o comisie
Zeci de lucrări de doctorat elaborate la Academia de Poliție vor fi verificate de o comisie

Verificările vor viza lucrările întocmite de angajații MAI cu titlu de doctorat care încasează în acest moment indemnizații pentru studiu.

„Cred că este important să știți că am luat decizia de a verifica 80 dea lucrările de doctorat care s-au elaborat în cadrul Academiei de Poliției. Pentru început vom evalua în jur de 80 de lucrări de diplomă. Ne referim la acele lucrări de diplomă care aparțin unor angajați ai ministerului care primesc indemnizația pentru studiu pentru doctorat și mi se pare normal să facem această verificare pentru că vorbim despre integritate. Se vor verifica lucrările întocmite în perioada 2007 – 2011 pentru că după 2011 – știți foarte bine – s-au făcut verificări cu acel soft antiplagiat”, a declarat ministrul Carmen Dan la aniversarea Direcției Generale Anticorupție (DGA).

Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat că decizia de a verifica cele 80 de lucrări de doctorat vine pe fondul unor suspiciuni de plagiat apărute în spațiul public, fiind necesară o anchetă.

„Pentru început sunt identificți 80 de angajați care au indemnizație de doctorat. Vom continua și cu celelalte lucrări care sunt înregistrate la Școala doctorală a Academiei de Poliție. Eu nu îmi permit să am suspiciuni, consider că este un demers bun pe care îl putem face tocmai pentru a asigura opinia publică și pe cei interesați că acele lucrări sunt în regulă, dacă sunt, dacă nu, pentru mine ca angajator este de interes să știu că plătesc indemnizația pentru doctorat unuei persoane care chiar și-a făcut acea lucrare de doctorat respectând legea. Haideți să le verificăm și vom fi tranparenți atunci când vom dispune măsuri. Eu nu plec de premisa că acele lucrări sunt plagiate, plec de la o idee benefică, spun eu, că acele lucrări trebuie verificate tocmai pentru a înlătura această suspiciune care a apărut în spațiul public. Nu vreau să gândească cineva că mi-am dorit sau îmi doresc să intru într-un război, susțin că facem o activitate care trebuia făcută și așteptată”, a mai declarat Carmen Dan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!