Mitingul PSD împotriva abuzurilor, dincolo de discursurile politice

Publicat: 10/06/2018, 15:37

Încă de la orele prânzului, din zeci de autocare sosite din toate colțurile țării debarcau, în Piața Charles de Gaulle și în parcarea de la Romexpo, mii de oameni îmbrăcați în alb, pregătiți cu steaguri și cu pancarte.

Pentru mulți dintre ei, a fost prima vizită la București, iar după multe ore petrecute pe drum, au fost derutați, neștiind direcția spre Piața Victoriei.

„Avem un ghid, dar nu prea înțeleg pe unde trebuie să mergem. Nici apă nu știm de unde ne-am putea lua. Am străbătut sute de kilometri de la Suceava, dar o sa reușim noi să ajungem în Piața Victoriei până începe protestul,” spunea un bărbat de 49 de ani.

Întrebat în ce direcție merge, un manifestant răspuns: „Sincer să fiu, nu știu! Noi suntem ca oile! Toți crede că ăla din față este mai deștept decât ăsta din urmă”.

„Am venit să ne manifestăm contra abuzurilor pe care le face Justiția română în România,” explica unul dintre manifestanți

În timp ce sute de persoane încercau să își găsească drumul spre locul întâlnirii, alte câteva sute de oameni cântau imnul României în parcarea de la Romexpo.

După ce a izbutit să plece de lângă autocarele, un grup de aproximatv 20 de maramureșeni s-a oprit la o terasă din zona Piața Universității. Oamenii au mâncat, au băut câte o bere si au privit Marșul Normalității care trecea pe lângă ei.

La fel s-a întâmplat și în Piața Victoriei, unde terasele au fost asaltate de susținătorii PSD, ușor de recunoscut după albul cămășilor.

Mulți manifestanți, sosiți cu câteva ore înainte de începerea mitingului, s-au plimbat pe Calea Victoriei.

„Am plecat de azi de dimineață devreme. Două zile ne-am pregătit pentru protestul ăsta. Să știți că venim de la Botoșani și e prima dată când ajungem la București. E un oraș frumos, cu clădiri d-astea vechi, unde cred că stăteau boierii. Poate ne ajută Dumnezeu să mai ajungem și altădată,” spunea Dorina.

În jurul orei 17.00, cu trei ore înintea începerii mitingului, în Piața Victoriei erau deja mii de persoane care urmăreau cu sufletul la gură evoluția Simonei Halep din finala de la Roland Garros. Organizatorii mitingului au difuzat meciul pe ecrane imense, amplasate pe scena din fața guvernului.

La momentul începerii mitingului, Piața Victoriei și străzile adiacente erau blocate de zeci de mii de oameni care ascultau discursurile politicienilor despre statul paralel, despre care nu știau prea multe, dar puteau ghici ce înseamnă.

„Am venit să fac ce face toată lumea, fac ce fac toți. Susțin partidul, iar statul paralel înseamnă celălalt partid. Sunt din Constanța și cred ca s-a meritat să vin până aici în seara asta”, a explicat unul dintre susținători.

„Noi nu trebuie să mai fim conduși, trebuie să fim liberi. Cei care ne conduc o fac foarte prost, avem salarii foarte proaste. Guvernul este condus de Iohannis și Dragnea. Nu știu ce înseamnă statul paralel”, a recunoscut Vali din Vaslui.

„Statul paralel? Păi ce să fie? Mă gândesc că este statul și justiția care este în paralel cu…știți! Adică, avem două puteri, probabil, nu știu cum să mă exprim”.

„De ce am venit la protest? Sincer, să văd Bucureștiul pentru prima dată. Nu am primit bani și am făcut vreo 5 ore pe drum. Nu știu cine este șeful Guvernului, președintele este Iohannis, iar Dragnea este premierul”, a spus un bărbat din Galați.

În schimb, au fost și multe persoane care au venit cu speranța că acest miting va putea schimba ceva în Justiția din România.

„Am venit să protestez împotriva abuzurilor și a statului paralel, condus de DNA, care face foarte multe abuzuri. Soțul meu lucrează în administrație și nu dormim noaptea de frică să nu se trezească cu un dosar fabricat. Am ajuns sa ne fie frică să facem bine și să investim în comunitațile noastre, ca să nu ne ia DNA la întrebări. Cu toate că totul se face pe SEAP, ei vin să te tragă la raspundere în mod abuziv”, a explicat Elena Mătiță, 53 de ani, din Ialomița.

„În primul rând, am venit pentru a se repara toate greșelile făcute in România după Revoluție. Îmi doresc să se întoarcă românii acasă, am rămas foarte puțini și suntem foate dezbinați. Vreau o România mai curată, fară un stat paralel și fară securiști. Politicienii au obligația să facă ceva concret pentru țară, să nu mai avem un stat atât de dezbinat”, a spus Dan Balmuș, 53 de ani, din Cotnari.

Pentru că discursurile politice au depășit timpul alocat mitingului, mii de oameni au plecat din Piața Victoriei înainte ca președintele PSD Liviu Dragnea să-și încheie discursul.

Întrebați de ce pleacă în timp ce vorbește Liviu Dragnea, manifestanții au spus: „Noi avem un program de respectat”.

În urma manifestanților, Piața Victoriei a rămas sufocată de sute de mormane de gunoaie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Este obligatoriu până pe 11 MAI. Decizia care trebuie să se aplice în TOATĂ ROMÂNIA
Castelul din România care i-a sedus pe americani. Turiștii se înghesuie în acest loc
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
A fost descoperită o nouă particulă. Cercetătorii o căutau de mult timp!