Prima pagină » Știri » Momente tragice pentru o familie din Vaslui, după ce trei frați au mâncat vișine din vișinată

Momente tragice pentru o familie din Vaslui, după ce trei frați au mâncat vișine din vișinată

O nouă plângere penală, pregătită pentru Iohannis

Trei frați în vârstă de 3, 4 și 8 ani din comuna Voinești, județul Vaslui, au ajuns în noaptea de miercuri spre joi în comă alcoolică la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, după ce ar fi mâncat vișine din vișinată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform autorităților, cei trei copii ar fi consumat vișine cu alcool.

„Am primit inițial o sesizare a unui cetățean care a observat o fetiță de 8 ani căzută pe uliță cu fața în jos. Cel care a făcut sesizarea a crezut că minora era moartă. Apoi am mai primit o sesizare telefonică din partea nașei unuia dintre cei trei copii, care a precizat că aceștia erau în stare gravă. Toți cei trei copii erau în comă alcoolică, ei fiind duși la spitalul din Bârlad, pentru evaluare”, a declarat joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Daniel Ungureanu.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au sesizat Direcția de Protecție a Copilului Vaslui, care va stabili ce se va întâmpla cu copiii și dacă se impune scoaterea lor din familie.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a început cercetările în acest caz.

„Se efectuează verificări pentru a vedea ce s-a întâmplat. Dacă se constată comiterea vreunei infracțiuni, se va întocmi un dosar penal. Din informațiile pe care le deținem, copiii ar fi mâncat niște vișine din vișinată, acesta fiind motivul intoxicație cu alcool”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cine este cel mai vârstnic om din România și câți ani a împlinit?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute