Prima pagină » Știri politice » Urmează AMNISTIA? Toată lumea neagă, dar crede că AR FI NECESARĂ

Urmează AMNISTIA? Toată lumea neagă, dar crede că AR FI NECESARĂ

Urmează AMNISTIA? Toată lumea neagă, dar crede că AR FI NECESARĂ
Ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea. PSD și ALDE dezmint zvonurile, dar apreciază necesitatea unei amnistii. Vezi motivele invocate în favoarea amnistiei

Ședința de guvern de marți a început. Pe pagina de Facebook a Executivului, au fost transmise în direct primele 12 minute.

Președintele Klaus Iohannis a invitat-o, miercuri dimineața, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Viorica Dăncilă, anunță Administrația Prezidențială. Întâlnirea vine în contextul în care în spațiul public au apărut informații că Executivul ar intenționa să adopte o ordonanță de urgență pentru grațiere și amnistie. O ședință de guvern era programată pentru marți, ora 14:00, dar au apărut zvonuri că Executivul s-ar putea întruni și joi, au declarat pentru Mediafax surse politice.

Ar fi ultima săpămână în care Cabinetul Dăncilă ar putea emite ordonanțe de urgență care pot fi adoptate de Parlament. Joi este ultima zi a sesiunii extraordinare.

Liderii coaliției PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au infirmat intențiile adoptării unei astfel de ordonanțe de urgență.

„I-am întrebat pe doamna premier și pe domnul ministru al Justiției dacă există vreo intenție de adoptare a unei OUG de grațiere pentru ședința de Guvern de marți. Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spațiul public,” se arată în mesajul transmis de Liviu Dragnea Digi24.

Nici liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu nu confirmă discuțiile despre o eventuală despre ordonanțaprivind amnistia și grațierea, dar își nuanțează declarația, atrăgând atenția că nu ar trebui să sufere oameni nevinovați din cauza suspiciunilor că o astfel de măsură ar fi dedicată lui Liviu Dragnea.

„Nu s-a discutat subiectul. Cred că a fost aruncat în presă pe anumite canale, nu e prima oară când se întâmplă și atunci văd că foarte mulți mușcă la subiect și subiectul se umflă,” a declarat Tăriceanu la TVR. „Am fost și astăzi întrebat, dar nu am făcut declarații publice, pentru că eram îmbrăcat nepotrivit. E un subiect care îi pasionează pe foarte mulți. Nu vreau să credeți că mi-e teamă sau mă jenez să discut acest subiect. Primul lucru pe care vreau să îl remarc este cel că această idee a unei amnistii și a unei grațierii nu ar fi de neconceput. S-a mai făcut în România, ultima dată cu foarte mulți ani în urmă.” 

Totuși liderul ALDE crede că ar trebui inițiată o dezbatere privind oportunitatea unei astfel de măsuri.

„Unii zic că nu e oportună, pentru că imediat se personalizează discuția și spun că CEL CARE AR BENEFICIA este președintele PSD, Liviu Dragnea. Noi încă avem nu mai puțin de 65 de protocoale secrete, din care trei au fost desecretizate, protocoale de colaborare între SRI și diferite instituții din Justiție (…). Există o decizie a CCR referitoare la ilegalitatea interceptărilor telefonice făcute de SRI la solicitarea Parchetului. Toate aceste elemente au indus temeiuri de nelegalitate în toate anchetele și dosarele și sentințele care s-au dat începând din anul 2009. În aceste dosare putem să bănuim că sunt unii oameni vinovați care au fost deja condamnați sau achitați. (…) Această problemă a protocoalelor ar trebui să o ducem într-o bună zi la CCR și să o tranșăm într-un fel. Cum procedăm în momentul în care conștientizăm că unii oameni au fost condamnați pe nedrept, soluția este una de acest gen, printr-o măsură de corectare a situației. Eu vorbesc, nu de Liviu Dragnea, vorbesc de mii de procese și sunt mii de oameni care au avut de suferit. Din cauza lui Liviu Dragnea trebuie să lăsăm toți acești oameni să sufere pe nedrept?”, a adăugat liderul ALDE.

Purtătorul de cuvânt al ALDE a ținut să întărească ideea că formațiunea nu este promotorul unei ordonanțe de urgență pentru amnistie și grațiere și exclude ca acest subiect să existe pe agenda Executivului în ședința de marți.

„Informațiile noastre, dat fiind că avem alături de noi și pe ministrul pentru Relația cu Parlamentul (Viorel Ilie, membru ALDE – n.r.) sunt limpezi – marți, pe ordinea de zi nu este prevăzută o ordonanță de urgență care să aibă ca temă grațierea sau amnistia”, a declarat Varujan Vosganian. „Nu am niciun fel de mandat și cred că nimeni nu poate da răspunsul dacă nu se va da deloc sau dacă se va da. În acest moment, singura certitudine este că nu am fost printre promotori și ea nu se va da în ședința de Guvern de marți.”

Liderul Mișcării România Împreună Dacian Cioloș avertizează Coaliția guvernamentală să se gândească serios înainte de a introduce o astfel de ordonanță.

„După ultima încercare de acest fel am avut proteste cu sute de mii de cetățeni în stradă și o tensiune socială imensă,” scrie Cioloș pe Facebook. „Forțarea unei ordonanțe de amnistie și grațiere va fi probabil ultimul act al unei coaliții care nu doar că și-a ratat programul de guvernare dar a guvernat haotic și în niciun caz pentru cei pe care i-a ademenit la vot cu promisiuni deșarte. Ori, nu pentru acest lucru au fost votați, ci pentru că oamenii le-au dat credit așteptând un trai mai bun.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!