Prima pagină » Știri » Am sperat, vreme de doi ani… Motivul pentru care un deputat PSD DEMISIONEAZĂ din partid

Am sperat, vreme de doi ani… Motivul pentru care un deputat PSD DEMISIONEAZĂ din partid

Am sperat, vreme de doi ani... Motivul pentru care un deputat PSD a demisionat din partid

Deputatul PSD Mihaela Huncă anunță că demisionează din partid. „Unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente și fără folos pentru cetățeni, cu toată lumea care i se opune”, scrie aceasta.

„Am intrat în politică în anul 2000. A fost o decizie bine cumpănită, o decizie pe care am luat-o considerând că doar printr-o astfel de implicare aș fi putut contribui eficient la profesionalizarea și dezvoltarea în primul rând a sistemului din care proveneam și pe care l-am reprezentat mereu, sistemul de învățământ. Am ales social-democrația. Și social-democrată sunt și astăzi. Dar social-democrația în care cred eu, bazată pe valori autentice, pe meritocrație și pe competență nu se mai regăsește astăzi în PSD, fiindcă PSD, din motive ce nu pot să le înțeleg, și-a uitat și menirea, și ideologia. Am sperat, vreme de doi ani, că este doar o etapă de reconstrucție a partidului, am subliniat constant că drumul ales se abate de la proiectul pe care l-am propus românilor, mi-am exprimat nemulțumirea în fața autocrației care începe să definească exprimarea partidului. Toate aceste inițiative colegiale au fost lipsite de efect”, scrie deputatul Mihaela Huncă pe pagina sa de Facebook.

Mihaela Huncă adaugă că nu poate accepta sintagma „două Românii”, nici scindarea societății.

„Sunt împotriva oricărei bătălii fratricide și cred cu tărie că rolul celor aflați la guvernare este să fie în slujba tuturor românilor. Din păcate, unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente și fără folos pentru cetățeni, cu toată lumea care i se opune. Nu pot merge mai departe alături de această viziune. Și, fiindcă mulți alegători m-au învestit cu încredere pentru a-i reprezenta, nu voi alege să mă ascund în spatele biroului, bucurându-mă cu egoism de privilegii, ci voi încerca să dau viață, cu responsabilitate, tuturor inițiativelor pe care mi le-am asumat în campania electorală. Vreau, de asemenea, să le mulțumesc foștilor mei colegi – mulți dintre ei, oameni minunați – pentru tot sprijinul și prietenia pe care mi le-au acordat în cele aproape două decenii de colaborare și să le urez succes acelora dintre ei care încă mai gândesc și simt social-democrat. Poate vor reuși să aducă partidul în matca sa firească…”, mai scrie deputatul.

Mihaela Huncă a fost, până în decembrie 2016, inspector școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!