Prima pagină » Știri » Sute de școli DESFIINȚATE sau COMASATE în țară. Elevii, puși pe drum să ajungă în sala de clasă

Sute de școli DESFIINȚATE sau COMASATE în țară. Elevii, puși pe drum să ajungă în sala de clasă

Numărul tot mai mic de elevi, plecarea în străinătate împreună cu părinții a celor care frecventau școala au fost printre motivele desființării și comasării a sute de școli din țară. Părinții copiilor sunt nemulțumiți, pentru că acum trebuie să parcurgă zilnic kilometri întregi pentru a ajunge la clasă. Vezi FOTO

SUCEAVA

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava a decis ca din 10 septembrie, când începe noul an școlar 2018 – 2019, să fie închise cinci grădinițe și trei școli din județ, ca urmare a scăderii numărului de elevi, dar și a comasării școlilor. Acestea se adaugă celor 64 de unități școlare desființate în ultimi cinci ani în județul Suceava.

Astfel, două grădinițe din orașul Cajvana vor fi închise începând cu noul an școlar, la fel ca și grădinițele din Drăgoiești, Stânca și Slobozia.

De asemenea, vor fi desființare școlile primare din Bahna Arini (comuna Preutești), Petia (comuna Bunești) și Racova (comuna Udești), elevii urmând să-și continue studiile la școlile din vecinătate.

În ultimii cinci ani în județul Suceava au fost închise 64 de unități de învățământ – școli și grădinițe, principalele cauze fiind natalitatea scăzută din ultimii ani și masivele plecări ale tinerilor în străinătate.

Conform statisticilor IȘJ Suceava, în ultimii cinci ani cele mai multe unități de învățământ din județ au fost desființate în anul școlar 2015 – 2016, când s-au închis 26 de școli și grădinițe.

În anul școlar 2013 – 2014 au fost desființate zece unități de învățământ din județul Suceava, iar în perioada 2014 – 2015, alte șapte.

15 școli și gădinițe s-au închis începând cu anul școlar 2016 – 2017, iar anul trecut au fost închise alte șase unități.

În județul Suceava există peste 110.000 de elevi și preșcolari înscriși în învățământul public de stat.

GORJ

Desființarea unei școli din județul Gorj i-a scos pe părinți în stradă, aceștia protestând nemulțumiți că cei mici vor fi nevoiți să parcurgă aproape cinci kilometri până la școala unde vor fi repartizați.

În cele din urmă, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au stabilit că elevii pot rămâne în școală și vor învăța simultan. Potrivit unui raport prezentat de reprezentanții Prefecturii Gorj, 31 de unități de învățământ, majoritatea grădinițe, au fost închise în acest an.

Părinții elevilor de la Școala Gimnazială Dumbrăveni, din comuna Crasna, au protestat, vineri seara, după ce au aflat că unitatea va fi închisă, din lipsă de elevi. Aceștia au susținut că nu sunt de acord cu repartizarea copiilor la o altă școală și au amenințat că nu-i vor mai trimite pe cei mici la cursuri.

Sute de școli desființate sau comasate în țară. Elevii, puși pe drum să ajungă în sala de clasă

„De ce nu ne-au anunțat mai devreme? Aflăm după vacanță! Să le fie rușine!”, a declarat un părinte nemulțumit de această situație.

În timp ce părinții protestau în curtea școlii, inspectorii școlari au intrat în ședință și au decis ca școala să rămână deschisă pentru cei șapte elevi, care vor învăța simultan, chiar dacă unii sunt în clasa zero, iar alții în clasa a IV-a.

Ileana Cenușe, învățătoare la școala din Dumbrăveni, a declarat că nu știe unde își va desfășura activitatea în următorul an școlar.

Vineri seara, reprezentanții IȘJ Gorj au anunțat că unitatea va rămâne deschisă, iar copiii vor învăța simultan.

„Vor începe cursurile într-uN mod normal la Dumbrăveni, atât în ceea ce-i privește pe elevii din ciclul primar, cât și pe cei din preșcolar”, a declarat, corespondentului Mediafax, Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Reprezentanții Primăriei Crasna au anunțat că, în cazul comasării, ar fi pus la dispoziție microbuze școlare.

„Școala Gimnazială Dumbrăveni va funcționa cu o singură clasă, ciclul primar, exact așa cum a fost dorința părinților. Sunt sub efectiv, am făcut demersurile către inspectoratul școlar de câteva zile, de când am constatat că, din numărul minim de 12 cât poate să funcționeze un post de învățător în ciclul primar, au rămas doar șapte elevi. Am făcut toate demersurile și am trimis la ISJ Gorj, care este în măsură să aprobe funcționarea sub efectiv. Rămâne așa școala, cu elevii care mai sunt I-IV, cu predare simultană. Puteau fi mutați la cea mai apropiată școală, la cinci kilometri, pentru ciclul primar, unde primăria asigură transportul, iar pentru ciclul gimnazial la zece kilometri”, a precizat, pentru Mediafax, viceprimarul comunei Crasna.

Școala Dumbrăveni este construită în anul 1970 și nu a fost reabilitată, fiind întreținută de reprezentanții primăriei cu fonduri proprii.

Potrivit unui raport prezentat de reprezentanții Prefecturii Gorj, 31 de unități de învățământ, majoritatea grădinițe, au fost închise în acest an, ca urmare a scăderii numărului de copii și a comasării.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Ecuația sosului Bechamel fără cocoloașe. Cât lapte trebuie să pui, în funcție de cât unt și făină folosești
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
În urmă cu 116 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley