RAED ARAFAT, audiat la Parchetul General în dosarul protestelor din 10 august. Am fost în Minister. Nu s-a discutat de tentativă de LOVITURĂ DE STAT

Publicat: 14/09/2018, 15:31
Actualizat: 25/03/2019, 23:13

„Discuțiile au fost toate despre coordonarea activității de intervenție pentru situații de urgență. Asta a fost discuția: unde eram, cum am făcut, pregătirea – acestea au fost singurele discuții. Nu pot să spun absolut niciun reproș. Iar în calitate de martor, nu pot să dau amănuntele discuției”, a spus Raed Arafat, despre discuția cu procurorii militari de la Secția Militară a Parchetului General.

Secretarul de stat în MAI a mai spus că, la ședințele la care a participat, înainte de protestul din 10 august, nu s-a pus problema unei tentative de lovitură de stat.

„Nu s-a discutat așa ceva, cel puțin atunci. Nici vorbă. Chiar nu se știa că va apărea situația care va apărea, la ședințele la care am participat. (…) Centrul de comandă este pe componente și e unul integrat, depinde de situație. Eu am fost în Minister și am fost în componenta de situație de urgență. În componentă pentru situație de urgență am fost eu, împreună cu inspectorul șef ISU și alți colegi de la DSU, care unii dintre ei acolo au locul de muncă 24/24. E un centru activ tot timpul”, a mai spus Raed Arafat.

Acesta a mai spus că, la mitingul din 10 august, au fost 34 de echipaje medicale.

„Inițial, am avut 17 echipaje, din care trei, cu medic. După ce a escaladat situația, au fost suplimentate până la 33-34 de echipaje. Inițial, am avut trei medici pe mașini, restul, personal paramedical. După completarea echipajelor, am ajuns la zece medici și restul echipaje paramedicale. (…) S-a dat propunerea de suplimentare când a crescut numărul peersoanelor care se prezentau. Propunerea mi-a dat-o inspectorul-șef al ISU București. Dar suplimentarea nu a fost deodată, ci treptat, câte trei echipaje. (…) Cel puțin la nivelul structurilor care au invervenit din partea noastră, au fost oameni expuși, pentru că au lucrat și ei în condiții fără mască de protecție. Nu am informații ca cineva să fi suferit pe o durată care să necesite îngrijiri medicale. Cel puțin nu mi s-a adus la cunoștință.”, a mai spus Raed Arafat.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, s-a prezentat la sediul Parchetului General pentru a fi audiat de procurori în dosarul protestelor din 10 august. Acesta a refuzat să dea declarații la intrarea în instituție, precizând că va comunica detalii după audiere.

De asemenea, și secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gheorghe Nucu Marin, a fost audiat săptămâna aceasta de procurori. El a declarat că nu are informații că manifestația ar fi fost finanțată din străinătate.

Procurorii militari de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au înregistrat peste 700 de plângeri depuse împotriva jandarmilor care au intervenit la protestul din 10 august.

Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat după proteste că informarea potrivit căreia gazele lacrimogene conțin substanțe conform normelor europene și că cei expuși nu sunt în pericol reprezintă o intenție de a liniști populația, nu executarea unui ordin politic și nici „nu ține partea” Jandarmeriei.

„Am dat comunicatul mai ales după ce am fost sesizat de colegii de la UPU Floreasca asupra faptului că mai multe persoane se prezintă fără simptome solicitând a fi consultate și să aibă analizele de sânge efectuate. Este clar că în cazul în care ai simptome sau probleme care te îngrijorează că pacient este recomandat să ajungi la spital sau la un medic. (…) Din păcate intenția de a liniști populația care nu prezintă simptome sau semne, luând în considerare că peste 100.000 de persoane au fost la Piață Victoriei în noaptea de 10 August, a fost interpretată de către un grup de persoane că o diversiune și o dezinformare din partea noastră. Interpretarea și mai absurdă este că ținem partea Jandarmeriei importriva populației sau că am executat ordine politice și că acest comnuicat este unul politic”, a scris Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, pe Facebook.

Acesta a mai spus că, dacă cineva s-a simțit lezat de acea informare, își cere scuze, însă, știința este una pentru toți ea neputând fi aplicată diferențiat după dorințele unora sau altora.

„Înainte să publicăm acest comunicat ne-am consutlat cu fabricanții pe de o parte că să ne asigurăm de natură substanței care a fost utilizată și să nu ne bazăm numai pe informațiile interne. Totodată, pe lângă documentarea și datele obținute de pe site-ul Centrului de Control al Bolilor din SUA am vorbit personal cu unul dintre specialiștii renumiți în toxicologie de la centrul de toxicologie din New York. (…) După publicare pe site-ul DSU au fost multe comentarii și jigniri la adresa noastră însă conținutul comunicatului rămâne, din punct de vedere medical, unul valid și anume dacă nu aveți simptome sau probleme care să va îngrijoreze nu trebuie să va prezentați la UPU pentru un consult de rutină pentru că acesta nu va aduce niciun beneficiu iar medicul nu are cum să decidă științific că ați fost expuși la substanțele respective consultându-va la 5 sau 6 zile după expunere, medicul bazându-se doar pe declarația pacientului”, a mai spus Raed Arafat.

În informarea menționată de Arafat, DSU a precizat, miercuri, că la spital s-au prezentat mai multe persoane ce au fost expuse la gazele lacrimogene din Piața Victoriei, însă nu prezentau probleme care să necesite îngrijiri medicale, precizând că a luat legătura cu fabricanții substanțelor ce au confirmat că ele se încadrează în standardele europene.

„În urma apariției unor afirmații despre efectele pe termen mediu și lung ale gazelor lacrimogene, mai multe persoane, îngrijorate pentru sănătatea lor, s-au prezentat la unitățile de primiri urgente pentru a fi consultate de medici, după ce au fost prezente în data de 10 august 2018, în Piața Viața Victoriei, la momentul utilizării substanțelor lacrimogene. Persoanele care au venit pentru a fi consultate nu prezentau probleme care să necesite îngrijiri medicale. În cursul zilei de astăzi (miercuri,n.r.), conducerea DSU a luat legătura cu fabricanții substanțelor utilizate, care au confirmat faptul că substanțele indicate sunt fabricate conform standardelor Europene și internaționale. De asemenea, fabricanții au subliniat că astfel de substanțe, precum O – Chlorobenzylidenenmalonnitrile, cunoscute sub denumirea CS, sunt folosite și de alte forțe de ordine din Europa și din lume”, au scris reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) pe Facebook.

În același mesaj se mai arată că în ceea ce privește efectele pe care le are această substanță asupra corpului uman, ele includ iritarea ochilor, a căilor respiratorii și a pielii, efectele fiind de durată scurtă, cu excepția situației în care expunerea este una de lungă durată și dacă aceasta are loc într-un spațiu închis.

„Conform recomandărilor Centrului pentru Controlul Bolilor din Statele Unite, tratamentul expunerii la gazele lacrimogene este unul simptomatic neexistând medicamente specifice sau antidoturi. Astfel, tratamentul se asigură prin spălarea abundentă a ochilor și a feței la momentul expunerii și prin tratamente specifice iritării tegumentelor și a căilor respiratorii, dacă aceasta persistă. În concluzie, nu este necesară deplasarea populației către unitățile de primiri urgență pentru efectuarea unor controale de rutină pentru simplul fapt că au fost în piață și au fost expuse substantelor lacrimogene, decât în situația excepțională în care există acuze / simptome îngrijorătoare, care necesită consultarea unui medic”, mai spune DSU.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Copil de șase ani, ucis de propriul tată! Băiețelul s-a stins din viață la scurt...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?