Prima pagină » Economic » Senatul a adoptat Legea OFFSHORE. Dragnea: Modificările nu vor avea un impact NEGATIV asupra sumelor încasate de STATUL ROMÂN

Senatul a adoptat Legea OFFSHORE. Dragnea: Modificările nu vor avea un impact NEGATIV asupra sumelor încasate de STATUL ROMÂN

Senatul a adoptat Legea OFFSHORE. Dragnea: Modificările nu vor avea un impact NEGATIV asupra sumelor încasate de STATUL ROMÂN
Senatul a adoptat Legea offshore, care stabilește modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră

Senatul a votat, în calitate de prim for sesizat, raportul cu amendamente pe Legea offshore, cu 81 de voturi „pentru”, 9 „împotriva” și 15 abțineri. USR a votat împotriva proiectului, iar PNL s-a abținut.

Raportul comun al Comisiei economice și pentru energie ale Senatului, adoptat ulterior în plenul forului superior al Parlamentului, introduce noi modificări ale Legii offshore. Unul dintre amendamente prevede că pe durata acordurilor petroliere taxele și redevențele companiilor sunt înghețate și nu pot fi mărite. În acest fel, companiilor petroliere primesc garanția că taxele și impozitele nu vor fi mărite. O altă modificare se referă la triplarea deducerilor pe investiții a companiilor.

Printre modificările adoptate se numără și amendamentul privind titularii de acorduri petroliere.

Primul articol adoptat este articolul 15 alineat (2): „Lucrările de subtraversare cu conducte, instalații electrice, de telecomunicații și celelalte utilități aferente acestora, executate într-o izobată de 2 m și 300 m de la linia de coastă în direcția uscatului, se realizează prin foraj orizontal, dirijat și/sau, după caz, prin tunel în care este pozată conducta, fără a aduce atingere accesului liber pe plajă, siguranței, protecției turiștilor și modului de utilizare a plajelor Mării Negre în scop turistic, în condițiile legii.” Propunerea a fost făcută de Ministerul Turismului.

De asemenea, senatorii din cele două comisii au adoptat art.18 (1): „Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, inclusiv pe durata oricăror prelungiri subsecvente nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare desfășurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Amendamentul înaintat de Șerban Nicolae și Marin Gheorghe, senatori PSD, a fost adoptat cu 13 voturi pentru și patru împotrivă.

Articolul 18 alineatul (2) a fost adoptat în următoarea variantă: „ANMR și titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiționale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru a reflecta la nivelul contractual prevederile art. 18, 19, 20 (indice 1) diin prezenta lege.” Amendamentul propus de Marin Gheorghe și Șerban Nicolae PSD, a fost admis cu 11 voturi pentru și patru abțineri.

La articolul 19 după alineatul 1 se introduce alineatul 1.1: „Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 47,71 lei/ MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore.” Amendamentul propus de Șerban Nicolae și Marin Gheorghe PSD, a fost adoptat cu 13 voturi pentru și patru împotrivă.

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, la Parlament, despre amendarea legii offshore în Senat, că problema se pune dacă investițiile se deduc „într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă” și că acest lucru nu va avea „nicio influență” asupra sumelor pe care statul român le va câștiga.

„La Camera Deputaților s-au introdus amendamente, astă vară, prin care s-a prevăzut în plus față de Senat un impozit pe venitul suplimentar care poate merge până la 13,2 miliarde de dolari. De asemenea, 50% din producția de gaze să fie tranzacționate pe bursa din România. Aceste două lucruri au rămas neschimbate. Statul român va avea aceleași beneficii majore, anume 50% din producția de gaze care se va tranzacționa pe piața din România, și impozitul pe venitul suplimentar care vine în plus față de redevență”, a declarat Dragnea.

Președintele PSD a precizat că statul român va păstra aceleași beneficii.

„Tot astă vară am spus că trebuie să corelăm prevederile din lege cu anexa, și anume să explicăm mecanismul de deducere a investițiilor, deducere cu care este de acord toată lumea, pentru că este firesc. Și problema se pune dacă investițiile se deduc într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă, neavând nicio influență asupra sumelor pe care statul român le va câștiga datorită legii respective. Asta este, de fapt, toată discuția, și anume dacă se pune limita de 60% din venit până la care se poate deduce investiția în perioada de referință respectivă, lună, an și așa mai departe, sau 60% din impozitul pe venitul suplimentar. Și într-un fel sau altul, discutăm de aceeași sumă care de deduce, și de aceeași sumă care rămâne la statul român. Deci nu se modifică nimic față de ceea ce am spus astă vară”, a menționat Dragnea.

Liderul PSD a adăugat că „nu se îngheață fiscalitatea generală”, ci doar regimul fiscal pentru offshore, respectiv „redevența respectivă și impozitul pe venitul suplimentar”.

Pe 2 august, președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementează măsurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră. Legea offshore urmează să fie adoptată în plenul de miercuri al Camerei Deputaților, for decizional pentru proiectul de lege.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!