Prima pagină » Magazin » CINCI MINUNI ale naturii pe care turiștii ar trebui să le descopere

CINCI MINUNI ale naturii pe care turiștii ar trebui să le descopere

CINCI MINUNI ale naturii pe care turiștii ar trebui să le descopere
Cinci destinații turistice mai puțin cunoscute. Salar de Uyuni (Bolivia), Bagan (Myanmar), Cappadocia (Turcia), Muntele Table (Africa de Sud) și Bergen (Norvegia)

Lista peisajelor impresionante poate continua la nesfârșit. Totuși, am ales cinci locuri în extremitățile celor patru puncte cardinale față de România și unul în apropiere în care spectacolul naturii se combină cu ofertele turistice. Ce legătură este între formele de relief impresionante și street-art se poate vedea în acest top al celor patru direcții spre care se pot îndrepta drumurile turiștilor atunci când nu vor să rămână în apropiere de casă, dar nici n-au nevoie de mulțimi de turiști gălăgioși.

Salar de Uyuni, Bolivia

În Bolivia se găsește cel mai mare deșert de sare din lume. Salar de Uyuni, din Aitiplano, se desfășoară pe 10.582 km pătrați în sud-vestul țării. Cu toate că este vorba despre un teritoriu plat, o câmpie, deșertul de sare se află la o altitudine de 3.656 de metri deasupra nivelului mării astfel că temperaturile scad rapid după apusul soarelui. Situat în munții Anzi, în apropiere de granița dintre Bolivia și Chile, Salar de Uyuni este acoperit de un strat de sare care măsoară câțiva metri grosime, sub care se găsește un bazin cu apă sărată, iar peisajul impresionant este locul obișnuit pentru împerecherea unor specii de flamingo roz. În sudul deșertului a fost construit în 1995 hotelul Palacio de Sal/ Palatul de Sare, folosindu-se blocuri de sare. În 2007, hotelul a fot mutat în est, aflându-se acum la 350 de km de capitala La Paz. Nu doar pereții, ci și mobila și decorațiunile din hotelul care are saună și un bazin cu apă sărată sunt realizate din blocuri de 35 de cm de sare.

Bagan, Myanmar

Printre locurile în care vestigiile istorice au devenit parte din peisajul natural se numără Bagan din Myanmar, unde au fost construite în ultimul mileniu mai bine de 2.200 de temple, pagode și stupa. Printre acestea se găsește Pagoda Shwesandaw, construită în anul 1057. Mult mai puțin accesate de turiști decât ofertele din Thailanda sau Vietnam, vacanțele din Myanmar, cunoscută și ca Țara de Aur, dezvăluie câteva dintre locurile în care cultura budistă și-a păstrat autenticitatea. Ofertele din agențiile românești de turism sunt cuprinse între 2000 și 3500 de euro de persoană pentru 11 zile de circuit în țara din sud-estul Asiei.

Cappadocia, Turcia

În mijlocul câmpiei Anatoliei se află Cappadocia. Aici se află Parcul Național Göreme, inclus în Patrimoniul UNESCO din 1985, traseele turistice incluzând Valea Paradisului, Muzeul în Aer Liber Göreme, PașabaÄŸlari, cunoscută drept Valea Călugărilor, Valea Devrent, din Urgup, cu stâncile ei cu forme spectaculoase, Valea Imaginației ori Valea Dragostei, unde formele săpate de eroziune în piatră trezesc zâmbete. Printre cele mai bune perspective se numără cea oferită de zborul cu balonul cu aer cald pe deasupra stâncilor. Printre locurile uimitoare din această parte a Turciei se numără cetatea de piatră naturală din Uçhisar și ¨orașele¨ labirintice subterane, cu biserici și case săpate în piatră. Primele adăposturi subterane au fost săpate în Cappadocia în epoca Bronzului, de către Hitiți, iar în epoca bizantină, în secolele VI-VII, creștinii au fost nevoiți să se ascundă în subteran pentru a scăpa de invazii arabe sau persane. Orașul subteran Kamakli este unul dintre exemple, cu camere legate prin tuneluri, întinse pe opt niveluri. Mai puțin vizitat de turiști este orașul subteran Ferinkuyu, unde se găsește cel mai adânc adăpost subteran. La firmele de profil românești se găsesc oferte care pornesc de la 200 de euro pentru sejururi care includ Cappadocia în circuitele oferite și ajung la 600 de euro.

Parcul Național Muntele Table, Africa de Sud

În sud-vestul Africii de Sud se află Parcul Național Muntele Table, o porțiune îngustă de pământ care include văi și golfuri scăldate de apele Oceanului Atlantic spre vest, coborând în Golful False în est. În afara Muntelui Table Parcul include rezervația naturală Capul Bunei Speranțe, Pădurea Tokai și zone marine protejate. O telecabină îi duce pe doritori în vârful muntelui, iar cei care vor să ajungă în zona Cape Point au la dispoziție un funicular. În zonă sunt văzute balene care se apropie de țărm în sezonul de împerechere, iar în luna septembrie, plaja Boulders este locuită de pinguini. În rezervație sunt struți și antilope, iar babuinii sunt printre cele mai îndrăznețe animale din zonă. Ofertele turistice pentru vacanțe de 11 zile care includ panorama impresionantă de pe muntele din sudul Africii încep la agențiile românești de la 2700 de euro de persoană și ajung până la 10.000 de euro pentru toată familia.

Bergen, Norvegia

Cei care doresc să petreacă câteva zile în nord și nu vor să aibă parte de aglomerația din Copenhaga ori Stockholm pot să descopere orășelul norvegian Bergen. Cunoscut drept una dintre localitățile în care plouă cel mai mult, orașul cu mai bine de 250.000 de locuitori este răspândit pe pantele muntelui și în jur se află fiorduri spectaculoase, inclusiv Sognefjord, supranumit regele fiordurilor, care se întinde pe 205 kilometri, stâncile erodate de gheață înălțându-se până la peste 1.300 de m față de nivelul mării. Cercetătorii au descoperit urme ale comunităților care au locuit aici încă din vremea vikingilor, de la începutul secolului XI. Nu doar istoria este o atracție a orașului, Bergen fiind considerat capitala Norvegiei în materie de street-art. Printre vedetele genului care și-au lăsat urmele pe pereți numărându-se chiar Banksy, misterioasa figură a artei contemporane, care a vizitat orașul în anul 2000. De altfel, între 2011 și 2015, consiliul local a lansat un plan de acțiune care stabilea că se vor lua toate măsurile pentru ca orașul să ¨conducă tendințele în expresia street-art atât în Norvegia, cât și în toată peninsula Scandinavă¨.

Ce mai aștepți? I-ați rucsacul și haide în vacanță!

Foto: Captură

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tensiuni explozive în Brazilia! Flavio Bolsonaro nu recunoaște victoria lui Lula da Silva și cere anularea alegerilor
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Adevarul
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Mediafax
Un nou derapaj al lui Donald Trump. A jignit Norvegia după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace
Click
Mesajul lui Fuego după ce a împlinit 50 de ani. Ce regret îl macină: „Cât de nedreaptă e uneori viața”
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Honda CR-V diesel: fiabilitate japoneză sau reparații costisitoare?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cu ce sumă se vinde un castel medieval în care a luat cina regele Henric al VIII-lea?
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră