Prima pagină » Știri politice » Cei care au CRITICAT conducerea PNL AU GREȘIT! A fost afectată imaginea partidului! Vasile BLAGA iese la rampă cu declarații

Cei care au CRITICAT conducerea PNL AU GREȘIT! A fost afectată imaginea partidului! Vasile BLAGA iese la rampă cu declarații

Cei care au CRITICAT conducerea PNL AU GREȘIT! A fost afectată imaginea partidului! Vasile BLAGA iese la rampă cu declarații
Fostul co-președinte al PNL, Vasile Blaga, a declarat joi că liberalii care au criticat conducerea partidului, după eșecul referendumului, au greșit, deoarece decizia de a vota fiecare după propria conștiință a fost luată la nivelul partidului, nu de o singură persoană.

„Eu cred că au făcut cel puțin două greșeli. Prima pentru că decizia foarte corectă de a lăsa fiecare coleg să voteze așa cum dorește după prorpia conșiință a fost luată de conducerea partidului, nu a fost luată de o persoană. Cine a dorit să meargă la vot a votat. Eu am fost și am votat pentru, adică da. Nu mi-a spus nimeni să mă duc sau să nu mă duc. Pe de altă parte și momentul a fost nefericit, pentru că presiunea era pe cei care votau”, a afirmat fostul co-președinte PNL, Vasile Blaga, în Parlament.

Întrebat dacă scandalul din interiorul PNL a afectat partidul, acesta a răspuns că da, însă nu se poate vorbi despre sancțiuni.

„Nu pot să spun că nu (a afectat conducerea partidului-n.r) Da, sigur… dispute interne de acest gen…Eu întotdeauna am insistat în permanență ca orice discuție de orice fel să fie discutate în ședință. Atunci minoritatea se supune majorității. Fiecare își asumă. Nu cred că trebuie vorbit de sancțiuni”, a adăugat Vasile Blaga.

De asemenea, fostul co-președinte al PNL a susținut că se consideră competent pentru a deveni europarlamentar din partea PNL, deoarece are experiență.

„Eu cred că voi putea contribui în grupul PPE la destule lucruri bune pentru România din zona în care mă pricep, evident, tot ce înseamnă parcursul pe care l-am avut în Schengen. Nu cred că sunt prea mulți oameni care au conexiuni la Bruxelles, cu cei cu care am negociat la momentul respectiv. Partidul va hotărâ mai departe”, a conchis Blaga.

Despre candidații PNL care s-au înscris pentru alegerile europarlamentare, Vasile Blaga a răspuns: „Eu cred că sunt oameni cu foarte multă experiență, care pot spune multe lucruri la Bruxelles”.

Printre cei care s-au înscris pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare se numără Vasile Blaga, Crin Antonescu sau Mircea Hava.

Liberalii Alina Gorghiu, Adriana Săftoiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista, Cezar Preda și Cătălin Predoiu au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, despre care spune că dezbină și propune o politică retrogradă.

„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură și către un nou eșec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge”, se arată în mesaj.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoferii începători, INTERZIȘI la volanul mașinilor puternice! Proiectul, pe masa Parlamentului
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Etajul de la bloc care poate avea facturi mai mici la încălzire. Aceste apartamente sunt cele mai căutate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
Calitatea somnului unuia dintre parteneri poate afecta dieta întregului cuplu
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii