Prima pagină » Știri » Legea privind AUTOSTRADA UNIRII, promulgată de Iohannis într-o ceremonie publică

Legea privind AUTOSTRADA UNIRII, promulgată de Iohannis într-o ceremonie publică

Legea privind AUTOSTRADA UNIRII, promulgată de Iohannis într-o ceremonie publică
Autostrada Unirii înaintează / Sursa FOTO: Mediafax
Legea privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași - Târgu Mureș va fi promulgată de Klaus Iohannis, într-o ceremonie publică la Palatul Cotroceni. Vezi de ce a fost nevoie de o lege pentru ca Moldova să aibă autostradă

Președintele Klaus Iohannis a remarcat că Moldova a rămas singura mare regiune istorică fără o autostradă, deși acest proiect se află pe agenda publică de 11 ani.

„În ajunul Centenarului, am semnat legea „Autostrăzii Unirii”, care consfințește obligația statului român de a construi un drum de mare viteză care să traverseze Carpații și să lege două provincii istorice, Moldova și Transilvania. Am promulgat această lege în cadrul unei ceremonii publice ținute într-un loc încărcat de simboluri, această sală, Sala Unirii, tocmai pentru a transmite un mesaj cât se poate de clar: la 100 de ani de la înfăptuirea idealului național, guvernanții au obligația de a face unirea reală”, a declarat Klaus Iohannis.

La eveniment au fost prezenți parlamentari care au susținut proiectul, printre care Eugen Tomac, Petru Movilă, Raluca Turcan și Marius Pașcan.

„Pentru ca acest proiect să ajungă, într-un final, lege, a existat o presiune publică foarte puternică, venită în primul rând din exasperare. Cred că este important să nu uităm cum s-a ajuns aici. De-a lungul timpului, absența unor proiecte mari de infrastructură a avut efecte negative pentru România. De exemplu, regiunea Moldovei, deși beneficiază de o resursă umană de foarte bună calitate, se confruntă cu o migrație acută a forței de muncă, iar potențialul de dezvoltare al acestei zone, inclusiv în comparație cu altele, s-a diminuat substanțial. Moldova este singura mare regiune istorică fără o autostradă, deși acest proiect se află pe agenda publică de 11 ani. Vorbim, așadar, despre o perioadă extrem de lungă, în care este de neconceput că problema nu și-a găsit o soluționare. Prin indolența și amatorismul unor politicieni, această nevoie absolut legitimă s-a transformat într-o chestiune de securitate sau de siguranță națională”, a remarcat președintele.

„Este, însă, trist că a fost nevoie de o lege pentru ca guvernanții să fie obligați să facă pași concreți. Nu acesta este scopul legiferării. Realizarea unor obiective de acest fel nu ar fi trebuit să aștepte o intervenție a Parlamentului, Guvernul fiind cel care deține toate pârghiile și resursele pentru administrarea țării. Faptul că legiuitorul a ales să intervină în această problematică sancționează de fapt pasivitatea guvernelor de-a lungul timpului și a celui actual, în mod special, în realizarea unor obiective cruciale pentru dezvoltarea țării, în beneficiul românilor. Factorii politici ar fi trebuit să dea dovadă de viziune și să adopte măsurile necesare cu mult timp înainte de celebrarea acestui moment istoric, astfel încât în anul Centenarului să putem circula deja pe „Autostrada Unirii”, nu abia să discutăm despre demararea procedurilor pentru realizarea acesteia.

Din acest moment, Guvernul are responsabilitatea legală să acționeze. A nu realiza această autostradă înseamnă a încălca legea. Așadar, avertizez Guvernul că în bugetul pentru anul viitor trebuie să se regăsească, cu prioritate, fonduri alocate pentru „Autostrada Unirii”. Mai mult, există sprijinul declarat din partea Comisiei Europene, există sprijinul societății civile, avem experți care și-au manifestat dorința de a participa la concretizarea acestui proiect. Vă asigur că voi urmări cu deosebită atenție demersurile pe care le va face Guvernul în această direcție, pentru că vorbim despre un proiect prioritar pentru milioane de români”,a spus Klaus Iohannis.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 7 noiembrie, proiectul de lege privind aprobarea executarii obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, denumită „Autostrada Unirii”, ce urmează a fi finanțată prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Proiectul a întrunit 261 de voturi „pentru”, două voturi contra și 5 abțineri.

„Obiectivul de investiții Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor”, prevede proiectul legislativ.

Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării obiectului de investiții Autostrada Unirii, potrivit legii. De asemenea, Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!