Prima pagină » Știri » GABRIEL BERCA, fost ministru de Interne, eliberat condiționat după un an de închisoare

GABRIEL BERCA, fost ministru de Interne, eliberat condiționat după un an de închisoare

GABRIEL BERCA, fost ministru de Interne, eliberat condiționat după un an de închisoare
Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, condamnat în decembrie 2017 la doi ani de închisoare cu executare, a fost eliberat condiționat miercuri din închisoare, decizia Tribunalului Vaslui fiind definitivă.

” Respinge ca nefondată contestația formulată de Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Iași împotriva sentinței penale nr. 1314/17.10.2018 a Judecătoriei Vaslui pe care o menține. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Ia act că condamnatul a fost asistat de apărător ales”, se arată în decizia magistraților Tribunalului Vaslui, care este definitivă.

În același dosar, fostul deputat Mihai Banu a primit o pedeapsă de trei ani, fiind judecat pentru trafic de influență.

Fostul ministru al Internelor a fost condamnat definitiv, pe 14 decembrie 2017, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Inițial, Gabriel Berca a fost condamnat de Curtea de Apel Bacău la trei ani de închisoare.

Potrivit anchetatorilor, Gabriel Berca, la data faptelor senator și președinte al organizației județene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi primit 185.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Rusu, care avea un contract cu Primăria comunei Ardeoani, județul Bacău, iar instituția trebuia să achite lucrările de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri.

Faptele ar fi fost comise în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, iar fostul senator Gabriel Berca, prin intermediul fostului deputat Mihai Banu, ar fi pretins și primit banii atât pentru sine, cât și pentru partidul din care făcea parte, de la omul de afaceri, pentru a-și folosi influența personală pe lângă membri ai Guvernului, în vederea alocării unei sume de bani către Primăria Ardeoani, susțin anchetatorii.

Mihai Banu este acuzat că a pretins și a primit, în mai multe tranșe, de la același om de afaceri, 220.000 de euro, pentru el și pentru Berca. În schimbul banilor, Banu a promis că va interveni la membri ai Guvernului în vederea alocării unor sume de bani către primăria din județul Bacău.

Gabriel Berca a fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu și ministru al Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost și secretar general al Guvernului, în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. Berca a fost prefectul județului Bacău, în perioada 2005-2008, senator de Bacău în legislatura 2008-2012 și ministru al Administrației și Internelor în anul 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!