Aeroportul din Cluj se confruntă cu probleme de INFRASTRUCTURĂ, lipsa zborurilor INTERNAȚIONALE și CONCURENȚĂ locală. Ce probleme ar putea apărea din cauza BREXITULUI

Aeroportul din Cluj se confruntă cu probleme de INFRASTRUCTURĂ, lipsa zborurilor INTERNAȚIONALE și CONCURENȚĂ locală. Ce probleme ar putea apărea din cauza BREXITULUI
Protest pe Aeroportul din Cluj, după ce pasagerii care zburau spre Italia au aflat că au nevoie de test Covid (FOTO - Arhivă)
Publicat: 17/01/2019, 17:45

România are un singur aeroport în topul primelor 100 din Europa ca număr de pasageri, Aeroportul Henri Coandă din București. Dezvoltarea aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj, este întârziată de nerealizarea a două proiecte importante. Primul, se referă la transportul intermodal de pasageri și marfă ce implică o legătură între calea ferată și aeroport, iar prin cel de-al doilea se vrea construcția unei piste de 3.500 de metri care să permită curse aeriene intercontinentale.

În ceea ce privește proiectul intermodal, acesta a fost finalizat de aeroport dar nu a mai fost depus, ceea ce a costat România câteva zeci de milioane de euro, a spus directorul aeroportului clujean, David Ciceo, pentru Mediafax.

„La Cluj avem proiectul finalizat, sperăm ca Consiliul Județean Cluj să îl depună. România este singura țară din Europa care nu a demarat construirea proiectelor intermodale – legătura aeroport cu calea ferată – pe bani europeni. Din păcate pierdem bani europeni, pentru că nu s-a depus acest proiect. Suntem optimiști, ne vom lega de calea ferată pentru că suntem obligați”, a declarat directorul aeroportului.

De asemenea, Clujul și România au pierdut 60 de milioane de euro, potrivit lui Ciceo.

Aeroportul din Cluj are probleme de infrastructură. Foto: Aeroportul Avram Iancu/ Facebook

Vecinii de la Vest demonstrează că se poate

Dacă în România nu se poate, vecinii de la Vest demonstrează că nu e imposibil. David Ciceo spune că aeroportul din Budapesta este principalul concurent al celui din Cluj și că acesta se leagă de calea ferată printr-un proiect intermodal finanțat tot prin fonduri europene.

Un alt exemplu este aeroportul LeoÅ¡ Janáček din Ostrava, Cehia, care are din 2015 un sistem intermodal funcțional, construit din fonduri europene, asta deși în 2018 a avut un trafic de doar 370.936 de pasageri, un record pentru aeroport.

Conexiunea aeroport-calea ferată este prezentă la mai toate aeroporturile din Europa unde numărul de pasageri depășește 4 milioane anual, fie că vorbim despre aeroporturi din Polonia sau Germania.

De exemplu, prin aeroportul din Nuremberg, Germania, au trecut în 2018 peste 4,4 milioane de pasageri, acesta fiind conectat atât la gară, cât și la centrul istoric al orașului de un metrou.

Someșul se„opune” aeroportului din Cluj

David Ciceo spune că aeroporturile regionale, cum este și cel din Cluj, au în față o oportunitate unică, având în vedere că marile aeroporturi ale Europei nu se mai pot dezvolta.

„Există o lipsă de capacitate în Europa pentru hub-uri gen Munchen, Frankfurt, în privința numărului de piste, terminale, locuri de parcare aeronave. Asta înseamnă un potențial extraordinar pentru aeroporturile regionale pentru zboruri intercontinentale”, a explicat Ciceo.

Aeroportul din Cluj se confruntă cu probleme de INFRASTRUCTURĂ. Foto: Hepta

Pentru ca aeronavele care efectuează zboruri intercontinentale să poată ateriza și decola pe aeroportul clujean este nevoie de o pistă de 3.500 de metri, iar acest lucru este posibil numai dacă este deviat cursul râului Someș. Lucrările sunt începute deja, iar Ciceo estimează că cel târziu în 2030 de la Cluj vor decola curse internaționale spre SUA sau Canada.

„Din acest punct de vedere noi avem o problemă legată de devierea râului Someș, dar o dată cu finalizarea acesteia, care a început și sperăm ca în trei-patru ani să se finalizeze, Clujul va avea zboruri intercontinentale gen Cluj – New-York, Cluj – Montreal. Cel mai târziu în 2030, cel mai devreme în 2025”, a precizat directorul aeroportului.

Brexit ar putea însemna mari probleme pentru aeroporturile din România

Ieșirea Marii Britanii din UE pune probleme aeroporturilor și companiilor aeriene, iar deja au fost luate măsuri în cazul în care Brexit se va încheia fără un acord între cele două părți. La Cluj, un Brexit dur ar însemna probleme mari, susțineDavid Ciceo, care este și președinte al Asociației Aeroporturilor din România.

„Un punct foarte important la care ne focalizăm noi, aeroportul din Cluj, dar și alte aeroporturi din România, este Brexit. Suntem foarte preocupați de aceste rezultate pentru că ne influențează foarte mult. La Cluj, din 3 milioane de pasageri, 400.000 sunt către Marea Britanie. Ne trebuie un plan coerent în această privință și dorim să minimalizăm eventuale neplăceri create pasagerilor în cazul unui (dacă nu se ajunge la o înțelegere între UE și Marea Britanie – n.red.). Companiile aeriene și-au luat deja măsuri: Ryanair și Wizz Air și-au făcut companii în Marea Britanie, iar Easy Jet, o companie din Marea Britanie și-a făcut o companie în Austria. Și Aeroportul Cluj are un plan coerent și analizăm toate riscurile privind Brexit”, a spus Ciceo.

Aeroportul se confruntă și cu o concurență locală

În anul 2018, traficul de pasageri pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a crescut cu 3,5% față de 2017. În total, anul trecut s-au înregistrat 2.782.401 pasageri, iar în 2017 au călătorit pe și de pe Aeroportul Internațional Cluj 2.688.731 pasageri. Deși în graficele comunicate de conducerea aeroportului diferența între cei doi ani este una uriașă, cifrele arată că, față de anii precedenți – când la bilanț numărul pasagerilor creștea cu câte 300.000 – 400.000 – diferența este vizibil mai mică.

Aeroportul din Cluj se confruntă cu probleme de INFRASTRUCTURĂ

Ciceo spune, însă, că diferența se datorează închiderii în 2016 și respectiv redeschiderii în 2018 a Aeroportului Transilvania din Târgu Mureș.

„Aparent este mai redusă, întrucât Aeroportul Târgu Mureș a fost închis un an jumătate și o parte din trafic a venit aici. Deci în cifre absolute, dacă nu punem la socoteală această influență, creșterea este mult mai mare. Chiar cu deschiderea lui am avut o creștere de aproape 100.000 de pasageri în 2018”, a explicat directorul aeroportului.

Problemele de infrastructură privind proiectul intermodal care nu a mai fost demarat și lucrările întârziate la devierea Someșului nu sunt însă singurele pentru aeroportul din Cluj, care face față cu greu numărului de pasageri. De atlfel, la finalul anului trecut, două noi porți de îmbarcare au fost deschise la aeroport, după ce în perioadele cele mai aglomerate pasagerii ajungeau să se calce în picioare – în contextul în care pe lângă cei aproape 3 milioane de pasageri se mai adaugă încă atâtea persoane care îi însoțesc la aeroport sau se ocupă de transferul lor la și din aeroport.

Foto: Aeroportul Avram Iancu/ Facebook/ Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Cum a rămas, de fapt, Gina Pistol însărcinată. Nu mai avea nicio speranță: „Smiley mi-a...
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cercetătorii sugerează să încercăm experiențe noi atunci când simțim că timpul ne scapă printre degete