Prima pagină » Magazin » Premieră pentru România. Cele mai lungi 7 lacuri din țară, traversate înot în cadrul unui ultramaraton

Premieră pentru România. Cele mai lungi 7 lacuri din țară, traversate înot în cadrul unui ultramaraton

Premieră pentru România. Cele mai lungi 7 lacuri din țară, traversate înot în cadrul unui ultramaraton
O asociație din Cluj-Napoca organizează, în premieră în România, un ultramaraton de înot care își propune traversarea celor mai lungi lacuri din țară, pentru a atrage atenția opiniei publice asupra importanței vitale a apei, dar și pentru a promova înotul în ape deschise.

Președintele Asociației Sport4You, Florin Tomoș, înotător în apă deschisă, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că distanța totală care va fi parcursă în acest ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de kilometri.

„Proiectul Lake`s Seven este organizat în premieră în România și constă în traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din țară cu obiectivul de a conștientiza opinia publică asupra importanței vitale a apei, astfel încât să fie menținute curate, deoarece ne confruntăm cu o poluare masivă. Pe lângă caracterul sportiv, acesta se dorește a fi un proiect social cu implicarea a cât mai mulți voluntari, asociații, fundații și companii care să adune PET-uri din lacuri și de pe maluri, să facă o igienizare. Ne propunem, de asemenea, și promovarea înotului în ape deschise. Distanța totală a acestui ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de km și sperăm să avem și înotători din străinătate”, a spus Tomoș.

Potrivit acestuia, prima traversare va avea loc în perioada 12 -14 iulie a lacului Fântânele Beliș, județul Cluj, care are o lungime de 14 kilometri, în acest an urmând să mai aibă loc și traversarea lacului Drăgan, tot din județul Cluj, care măsoară 12 kilometri.

„Proiectul nostru se va întinde pe patru ani, două traversări pe an. Vor mai avea loc traversări ale lacurilor Izvorul Muntelui, județul Neamț – 35 km, Colibița, județul Bistrița Năsăud – 13 km, Vidraru, județul Argeș – 10,3 km, Stânca Costești, județul Botoșani – 70 de km și Porțile de Fier, județul Mehedinți – 120 km”, a subliniat Florin Tomoș.

Înotătorii, împărțiți pe două categorii, masculin și feminin, vor putea folosi orice stil de înot, iar înscrirea va avea loc online. Premiile vor consta în trofee personalizate pentru cei care vor traversa fiecare lac în parte sau toate cele șapte lacuri.

Foto: Captură YouTube, Lacul Izvorul Muntelui 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Turistă mexicană, șocată de cum arată WC-urile trenurilor din România. Cum a reacționat când a deschis ușa
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Prețul la aluminiu a atins niveluri record pe fondul crizei din Orientul Mijlociu