Prima pagină » Știri » Guvernul A DECIS: Victimele unor infracțiuni vor avea dreptul la informare și consiliere psihologică

Guvernul A DECIS: Victimele unor infracțiuni vor avea dreptul la informare și consiliere psihologică

Guvernul A DECIS: Victimele unor infracțiuni vor avea dreptul la informare și consiliere psihologică
Executivul a adoptat, miercuri, o OUG de transpunere a unei directive europene care facilitează accesul victimelor unor infracțiuni la anumite servicii sociale, precum consiliere, sprijin emoțional sau psihologic și dreptul acestora la informare.

„La propunerea Ministerului Justiției un proiect de OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor. Este vorba despre transpunerea completă în legislație a unei Directive Europene, Directiva 29/2012. România a implementat în legislație ce prevede această directivă, cu excepția a două articole, articolele opt și nouă și astăzi prin acest proiect au fost incluse legislație și aceste două articole. Prin transpunere se asigură pentru toate victimele infracțiunilor posibilitatea de acces, în conformitate cu procedurile interne, la anumite tipuri de servicii, cum ar fi sprijinul emoțional psihologic, informare, consiliere, sprijin pentru exercitarea drepturilor victimelor, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară sau de intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora, evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor de protecție specifice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței de miercuri.

Astfel, Guvernul transpune prin Ordonanța de urgență de miercuri, articolele 8 și 9 din Directiva 29/2012 a Parlamentului European, de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.

Cele două articole prevăd:

„Articolul 8- Dreptul de acces la serviciile de sprijinire a victimelor

(1) Statele membre se asigură că victimele au acces, în concordanță cu necesitățile lor, la servicii confidențiale de sprijinire a victimelor, în mod gratuit, care acționează în interesul victimelor înainte, în timpul și pentru o durată adecvată după încetarea procedurilor penale. Membrii familiei au acces la serviciile de sprijinire a victimelor în conformitate cu necesitățile lor și cu gravitatea prejudiciului suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

(2) Statele membre facilitează direcționarea victimelor, de către autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea și de către alte entități relevante, către serviciile de sprijinire a victimelor.

(3) Statele membre adoptă măsuri pentru a institui servicii specializate, gratuite și confidențiale de sprijinire a victimelor în plus față de sau ca parte integrantă a serviciilor generale de sprijinire a victimelor sau pentru a permite organizațiilor de sprijinire a victimelor să facă apel la entități specializate existente care oferă astfel de sprijin specializat. Victimele au acces la astfel de servicii în conformitate cu nevoile lor specifice, iar membrii familiei au acces la respectivele servicii în conformitate cu nevoile lor specifice și cu gradul de vătămare suferit ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva victimei.

(4) Serviciile de sprijinire a victimelor și orice servicii specializate de sprijinire pot fi instituite ca organizații publice sau neguvernamentale și pot fi organizate pe bază profesională sau voluntară.

(5) Statele membre se asigură că accesul la serviciile de sprijinire a victimelor nu depinde de formularea de către victimă a unei plângeri formale în fața unei autorități competente cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.

Articolul 9 Sprijinul din partea serviciilor de sprijinire a victimelor

(1) Serviciile de sprijinire a victimelor, astfel cum sunt menționate la articolul 8 alineatul (1), furnizează cel puțin:

(a) informațiile, consilierea și sprijinul relevante pentru exercitarea drepturilor care revin victimelor, inclusiv în ceea ce privește accesul la sistemele publice naționale de despăgubire în cazul daunelor penale, precum și cu privire la rolul victimelor în cadrul procedurilor penale, inclusiv pregătirea pentru participarea la proces;

(b) informații privind sau trimitere directă la orice servicii specializate de sprijinire relevante existente;

(c) sprijinul emoțional și, dacă este disponibil, cel psihologic;

(d) consiliere privind aspectele financiare și practice subsecvente infracțiunii;

(e) cu excepția cazului în care este furnizată de alte servicii publice sau private, consiliere cu privire la riscurile de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare, precum și la prevenirea acestora.

(2) Statele membre încurajează serviciile de sprijinire a victimelor să acorde o atenție deosebită nevoilor specifice ale victimelor care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravității infracțiunii.

(3) Cu excepția cazului în care acestea sunt furnizate de alte servicii publice sau private, serviciile specializate de sprijinire menționate la articolul 8 alineatul (3), instituie și pun la dispoziție cel puțin:

(a) adăposturi sau orice altă cazare provizorie adecvată pentru victimele care au nevoie de un loc sigur din cauza unui risc iminent de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare;

(b) sprijin orientat și integrat pentru victimele cu nevoi specifice, precum victimele violenței sexuale, victimele violenței bazate pe gen și victimele violențelor în cadrul unor relații apropiate, inclusiv sprijin în cazul traumelor și consiliere”.

Ordonanța mai prevede înființarea unor structuri, la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care să ofere suport victimelor infracțiunile. Structurile vor avea un număr de trei salariați, constând în consilier juridic, psiholog și asistent social. Noile organisme vor fi înființate prin reorganizarea activității DGSPC. Acest lucru va fi realizat doar dacă este respectat plafonul cheltuielilor de persona aprobate prin buget, în limita numărului de posturi aprobat în momentul de față, fără ca acțiunea să presupună un impact financiar suplimentar.

OUG mai completează Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, însă numai dacă autorul a recunoscut faptele care i-au fost imputate, în momentul când sunt apelate serviciile de mediere în spețele penale.

Proiectul ordonanței modifică și Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel victima are dreptul de a fi informată, în cazul în care odată ce condamnatul a fost eliberat condiționat, dar are interdicția de a vorbi cu victima sau cu familia acesteia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi