Băsescu: Pensionarii au fost păcăliți de Dragnea și ai lui cu peste 3,8 miliarde de lei. Să revenim la creion și hârtie și să calculăm

Băsescu: Pensionarii au fost păcăliți de Dragnea și ai lui cu peste 3,8 miliarde de lei. Să revenim la creion și hârtie și să calculăm
Publicat: 04/04/2019, 13:30

„Eu măcar v-am spus cinstit. Pensionarii au fost păcăliți de Dragnea și ai lui. În realitate, dacă se menținea sistemul cu indexare la 1 ianuarie, pensiile ar fi fost ceva mai mari. Suma totală cu care pensionarii au fost păcăliți în 2018 și 2019 este de 3.855.718.452 ron sau 816.040.475 euro. Dacă pui mâna pe creion și începi să socotești, constați că toată propaganda creșterii pensiilor făcută de PSD este o mare minciună. Mai mult, tot soiul de auto intitulați lideri ai pensionarilor, în frunte cu „universitari”, apar seară de seară la televizor și, fără rușine, cu tupeul specific activistului pesedist, îi mint pe pensionarii pe care pretind că îi reprezentă. Bieții de ei, deși în vârstă și uneori de multă vreme pensionați, își păstrează și acum reflexul creat în timpul vieții active, acela de a fi slugi și propagandiști mincinoși”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, potrivit legislației, valoarea punctului de pensie se majorează anual, începând cu 100 % din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50 % din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

„Așadar, pensiile trebuiau indexate la 1 ianuarie a fiecărui an, după cum urmează : la 01.01.2017 cu 5,5%, la 01.01.2018 cu 7%, iar la 01.01.2019 cu 9%. Indexările au fost suspendate, iar pesediștii s-au așezat comod în fotolii pe la toate televiziunile și s-au așternut pe explicat cum îi slujesc ei pe pensionari prin anularea indexărilor de la început de an, compensându-le și crescând pensiile, susțin ei, în mod mincinos, prin creșterea punctului de pensie, cândva, în timpul anului”, a adăugat senatorul PMP.

El a prezentat și calcule pentru anii 2018 și 2019, pentru „a demonstra câți bani a furat PSD-ul pensionarilor”.

„Dar să revenim la creion și hârtie și să calculăm.

1.Premise de calcul pentru anul 2018
-Număr pensionari beneficiari de asigurări sociale de stat – 4.691.652 persoane
-Pensia medie în Decembrie 2018 – 1.071 RON
-Indexarea de 7 la sută începând cu 01.07.2018 anulată
-Creștere punct pensie aplicată de la data de 01.07.2018 – de la 1.000 RON la 1100 RON, deci o creștere de 10 la sută aplicată de la 01.07.2018
-Rată schimb 2018 : 1 EURO = 4,65 RON
1.1 Pensia medie în 2018 dacă s-ar fi aplicat indexarea de 7 la sută cuvenită începând cu data de 01.01.2018
(1.071 RON x7) : 100 = 75 RON – reprezintă creșterea pensiei medii lunare dacă se aplica indexarea de 7 la sută
1.071 + 75 = 1.146 RON – reprezintă pensia medie dacă se aplica indexarea de 7 la sută.
1.146 x 12 = 13.752 RON – pensia medie anuală dacă se aplica indexarea de 7 la sută. Nu s-a aplicat .
1.2 Pensia medie reală ce s-a plătit în 2018 coform programului de guvernare al PSD
1.071 RON x 6 luni = 6.426 RON – pensia medie cumulată în perioada 01.01.2018 la 30.06.2018
(1.071 RON x 10) : 100 = 107 RON – suma cu care crește pensia medie începând cu 01.07.2018
1.071 RON + 107 RON = 1.178 RON – pensia medie lunară începând cu 01.07.2018
1.178 RON x 6 luni = 7.068 RON – pensie medie cumulată în intervalul 01.07.2019 la 31.12.2018
6.426 RON + 7.068 RON = 13.494 RON – pensie medie cumulată în anul 2018, conform program PSD.
1.3 Concluzie
13.752 – 13.494 = 258 RON suma pierdută în anul 2018 de fiecare pensionar, raportată la pensia medie.
4.691.652 pensionari x 258 RON = 1.210.446.216 RON -total sumă neacordată pensionarilor în 2018
1.210.446.216 RON : 4,65 = 260.311.014 EURO

2. Premise de calcul pentru 2019:
-Număr pensionari beneficiari de asigurări sociale de stat – 4.690.199 persoane
-Pensia medie în Decembrie 2019 – 1.180 RON
-Indexarea de 9 la sută începând cu 01.01.2019 anulată
-Creștere punct pensie anunțat pentru 01.09.2019 – de la 1.100 RON la 1265 RON, deci o creștere de 15 la sută de la 01.09.2019
-Rata de schimb : 1 EURO = 4,76 RON
2.1 Pensia medie în 2019 dacă s-ar fi aplicat indexarea de 9 la sută cuvenită pentru anul 2019
(1.180 RON x9) : 100 = 106 RON – reprezintă creșterea pensiei medii dacă se aplica indexarea
1.180 + 106 = 1.286 RON – reprezintă pensia medie dacă se aplica indexarea de 9 la sută.
1.286 x 12 = 15.432 RON – pensia medie anuală dacă se aplica indexarea de 9 la sută. Nu s-a aplicat .
2.2 Pensia medie reală ce se va plăti în 2019 coform programului de guvernare al PSD
1.180 RON x 8 luni = 9.440 RON – pensia medie cumulată în perioada 01.01.2019 la 31.08.2019
(1.180 RON x 15) : 100 = 177 RON – suma cu care crește pensia medie începând cu 01.09.2019
1.180 RON + 177 RON = 1.357 RON – pensia medie începând cu 01.08.2019
1.357 RON x 4 luni = 5.428 RON – pensie medie cumulată în intervalul 01.09.2019 la 31.12.2019
9.440 RON + 5.428 RON = 14.868 RON – pensie cumulată în anul 2019, conform program PSD.
2.3 Concluzie
15.432 – 14.868 = 564 RON suma pierdută în anul 2019 de fiecare pensionar, raportată la pensia medie .
4.690.199 pensionari x 564 RON = 2.645.272.236 RON -total economie fond pensii în 2019
2.645.272.236 RON : 4,76 = 555.729.461 EURO
Aceștia sunt bani neacordați pensionarilor în anul 2019 prin neindexarea pensiilor la 01.01.2019.

3.Cumulat 2018 cu 2019 urmare a neindexării de la 01 Ianuarie, pensionarilor nu li s-au acordat următoarele sume :
2.645.272.236 RON + 1.210.446.216 RON = 3.855.718.452 RON sau în EURO,
555.729.461 EURO + 260.311.014 EURO = 816.040.475 EURO. Prin mult lăudata nouă lege a pensiilor PSD a văduvit pensionarii cu aceste sume. Pensiile ar fi fost mai mari dacă se menținea sistemul de indexare. PSD-ul i-a mințit pe pensionari. Eu măcar am avut curajul să fiu cinstit cu ei”, a conchis Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto