Prima pagină » Sănătate » Caz medical impresionat: O femeie a trăit 99 de ani cu o AFECȚIUNE extrem de rară. Foarte puțini dintre cei care o au trec de vârsta de 5 ani

Caz medical impresionat: O femeie a trăit 99 de ani cu o AFECȚIUNE extrem de rară. Foarte puțini dintre cei care o au trec de vârsta de 5 ani

Studenții la medicină de la o universitate din statul american Oregon care au disecat un cadavru în primăvara anului trecut au făcut o descoperire neașteptată. Femeia trăise 99 de ani și murise din cauze naturale, deși era o ciudățenie a naturii, transmite CNN.

Un studiu despre acest caz incredibil a fost publicat recent. Multe dintre organele lui Rose Marie Bentley erau poziționate neobișnuit în corp, iar unele elemente lipseau. Această afecțiune se numește „situs inversus”.

Organele vitale ale femeii erau inversate, aproape ca și cum cineva i-ar fi pus o oglindă în interior, potrivit CNN. La aceasta se adaugă și alte anomalii. Inițial, studenții au crezut că inimii femeii îi lipsea o venă mare, numită vena cava, care se găsește de obicei pe partea dreaptă. Când s-au uitat cu atenție au descoperit vena pe partea stângă. Aceasta nu avea nici traseul obișnuit prin corp. Totodată, au fost descoperite în corpul femeii și alte vase importante de sânge care aveau trasee neobișnuite. Unele lipseau cu desăvârșire.

Rose Marie Bentley

Totodată, plămânul din dreapta al femeii avea doar doi lobi, în loc de trei, cum e normal, iar atriumul drept al inimii avea o dimensiune de două ori mai mare decât în mod obișnuit. Mai mult, stomacul era poziționat spre partea dreaptă a corpului, iar ficatul era poziționat invers, spre stânga. Splina era și ea pe partea opusă, adică în partea dreaptă, iar restul tractului digestiv era, de asemenea, inversat.

„Cred că șansa să mai găsim o altă persoană ca aceasta este de 1 la 50 de milioane”, a declarat Cameron Walker, profesor asistent la Oregon Health and Science University.

În general, persoanele care se nasc cu această afecțiune au probleme grave cu inima mai târziu. Doar 5-13% dintre cei care suferă de „situs inversus” trăiesc peste vârsta de 5 ani. Înainte de Bentley  se știa de o singură persoană care a trăit 73 de ani cu această afecțiune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Criza politică împinge România spre un șoc economic devastator. Avertismentul unui economist de top
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
TOP 5 Cele mai păguboase mașini second-hand disponibile în România în 2026
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Un medicament bazat pe cupru elimină acumularea de proteine ​​​​care cauzează boala Alzheimer la șoareci