Prima pagină » Magazin » Actorul Seymour Cassel a murit la vârsta de 84 de ani

Actorul Seymour Cassel a murit la vârsta de 84 de ani

Actorul Seymour Cassel a murit la vârsta de 84 de ani
Seymour Cassel, unul dintre cei mai cunoscuți actori, care a colaborat frecvent cu regizori celebri, precum John Cassavetes și Wes Anderson, a murit la vârsta de 84 de ani.

Fiica lui, Dilyn Cassel Murphy, a făcut tristul anunț luni. Potrivit acesteia, Cassel a murit duminică, înconjurat de familie, în urma vârstei înaintate și a complicațiilor bolii Alzheimer.

Oricât de mare sau mic ar fi fost rolul său, Cassel a făcut mereu o impresie de neuitat, scrie artesianews.com.

Actorul a jucat în filme celebre, precum „Minnie și Moskowitz” sau „The Royal Tenenbaums”.

Și-a pus amprenta asupra a numeroase industrii, precum cea muzicală, el fiind cel care l-a poreclit SLASH pe viitorul chitarist al trupei  Guns N” Roses, Saul Hudson (un prieten din copilărie al fiului său).

Cassel s-a născut în Detroit și a călătorit alături de mama sa, o dansatoare de burlesque. Actorul nu și-a cunoscut niciodată tatăl.

„Am început să joc la vârsta de trei ani. Îmi luam un costumaș cu pătrățele și pantalonii de clovn – îmi plăceau la nebunie!”, a declarat actorul pentru Los Angeles Times, în 1992. „Eram un copil deschis, deoarece am stat tot timpul în preajma adulților”.

Seymour Cassel a fost un adolescent furios, care a început să bea la 13 ani. Mama lui îl lăsa să locuiască alături de nașa din Detroit, unde a stat până la 17 ani, când s-a înrolat în Marina americană.

În cele din urmă, Seymour a ajuns la New York, unde a început o carieră actoricească în anii 1950, care a durat 60 de ani, cu roluri în peste 100 de filme.

L-a întâlnit apoi pe John Cassavetes, care „i-a salvat viața” și a debutat în filmul „Umbre” din 1958, unde a fost și producător-asociat, în mod „accidental”.

A fost începutul unei prietenii de lungă durată. În 1959, Seymor i-a urmat pe Cassavetes și Rowlands la Los Angeles, unde a locuit în casa lor de oaspeți.

A lucrat deseori cu Casssavetes, cu roluri în „Faces”, film pentru care a obținut o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, în 1969. Au urmat roluri în „The Killing of a Chinese Bookie”, „Opening Night” și „Love Streams”.

Colaborarea cu Cassavetes l-a propulsat în atenția altor regizori „rebeli”, precum Sam Peckinpah („Convoy”), Elia Kazan („The Last Tycoon”) și Nicolas Roeg („Track 29″, „Cold Heaven”).

Incursiunea lui Seymour Cassel la Hollywood nu a fost însă una fără probleme și acesta a petrecut des alături de The Beatles și The Rolling Stone, obiceiuri ce și-au pus amprenta negativă asupra sănătății, căsniciei și vieții sale de familie. Cassel a ajuns chiar și la închisoare, în 1982, dar și-a revenit treptat, la mijlocul anilor 1980.

În anii 1990, Cassel a revenit puternic, cu roluri memorabile în „Dick Tracy,” „White Fang,” „In the Soup,” „Indecent Proposal,” „Honeymoon in Vegas” și „It Could Happen to You.”

În 1998, Cassel a devenit accesibil noii generații, prin colaborarea excelentă cu Anderson, interpretând rolul lui Bert Fischer în filmul „Rushmore”.

Au urmat alte colaborări cu Anderson: Seymour a jucat rolul lui Esteban în „The Life Aquatic with Steve Zissou” și al liftierului Dusty în „The Royal Tenenbaums”.

Potrivit lui Seymour, Wes Anderson l-ar fi ales pentru că-i plăcea „chipul său”.

Anderson a declarat, într-o filmare-tribut realizare în 2009, că Seymour Cassel este actorul său preferat.

„E un vis să devii actor”, a declarat Cassel în 2009, pentru LA Times. „Dar e visul tău. Nu renunța la el”.

Cassel a lăsat în urmă trei copii, șapte nepoți și trei strănepoți. În loc de flori, familia actorului i-a rugat pe cei dornici să-i ofere un ultim omagiu să doneze bani pentru Fundația pentru Alzheimer din America.

foto: captură youtube.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...