Prima pagină » Știri politice » PMP, al treilea partid la consultările cu Iohannis. „Vedeta” formațiunii politice lipsește din delegație

PMP, al treilea partid la consultările cu Iohannis. „Vedeta” formațiunii politice lipsește din delegație

PMP, al treilea partid la consultările cu Iohannis. „Vedeta
Președintele Klaus Iohannis are, la ora transmiterii acestei știri, consultări cu PMP, cel de-a treilea partid venit la Cotroceni pentru discuții pe tema situației justiției. Din delegația PMP nu face parte și fostul șef al statului Traian Băsescu.

Astfel, delegația PMP este formată din: Eugen Tomac, Marius Pașcan, Robert Turcescu, Cătălina Bozianu și Rodica Severica Covaciu.

Președintele USR Dan Barna, a declarat, joi, după consultările de la Cotroceni cu Klaus Iohannis pe tema justiției, că cele două întrebări la referendumul din 26 mai sunt foarte apropiate de temele deja transmise Parlamentului.

La rândul său, Ludovic Orban a declarat, după consultările cu șeful statului pe acest subiect, că liberalii vor garanta românilor că voința exprimată la referendum va presupune obligația PNL de a o transpune în Constituție și legislație.

De la ora 17.30 vor veni cei de la UDMR la consultări, urmați, la ora 18.15 de grupul parlamentar al minorităților naționale.

Vineri sunt invitate la Cotroceni delegațiile PSD și ALDE, de la ora 11.00, respectiv ora 12.00. Președinția a mai precizat că fiecare delegație poate fi formată din maximum cinci persoane.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au spus că nu vor fi prezenți la Palatul Cotroceni.

Pe 1 aprilie, Klaus Iohannis a anunțat că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgește aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient și mai puternic”.

La patru zile distanță, șeful statului a spus că cele două teme, transmise Legislativului, ca fiind de interes național care urmează să fie puse în discuție la referendumul din 26 mai sunt: interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție și interzicerea ordonanțelor de urgență ale Guvernului în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie