Prima pagină » Știri » Condamnații ar putea beneficia de liberare condiționată după ce execută jumătate din pedeapsă

Condamnații ar putea beneficia de liberare condiționată după ce execută jumătate din pedeapsă

Condamnații ar putea beneficia de liberare condiționată după ce execută jumătate din pedeapsă
Membrii Comisiei Iordache au primit, marți, draftul cu amendamentele pentru modificarea Codului penal, potrivit căruia pot beneficia de liberare condiționată condamnații care au executat cel puțin jumătate din durata pedepsei, față de două treimi, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani.

Potrivit documentului obținut de Mediafax, amendamentele privesc eliminarea prevederilor declarate neconstituționale de CCR. De asemenea, Comisia specială pentru legile justiției va prelua prevederile declarate constituționale de CCR.

Printre articolele eliminate, în urma deciziei CCR, se numără și articolul 64 (1), care prevedea: „ În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanța înlocuiește obligația de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate stabilite prin expertiză medico-legală, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunității”.

Astfel, articolul 64 (1) revine la forma în vigoare: „Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității (1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimțământul acesteia, instanța înlocuiește obligația de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunității”.

Și articolul 96 (4) din proiectul de lege trimis la promulgare va fi eliminat. Acesta prevedea: „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.”

În legea în vigoare, articolul 96 (4) arată: „Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei”.

Și prevederile declarate neconstituționale ale articolului 100 privind condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei cu închisoarea sunt propuse a fi eliminate de către Comisia pe legile justiției. Astfel, se propune eliminarea literei d) a articolului 100, care prevede: „nu există probe din care instanța să aprecieze că persoana condamnată nu s-ar fi îndreptat și nu s-ar putea reintegra în societate”.

Restul prevederilor din articolul 100 vor fi preluate în comisie, după ce Curtea Constituțională a decis că prevederile sunt constituționale:

„Art. 100. – (1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
a) cel condamnat a executat cel puțin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească”, prevede articolul 100 din proiectul de lege privind Codul penal, trimis la promulgare.

De asemenea, comisia va modifica și articolul 75 privind circumstanțe atenuante, declarat constituțional de CCR.

„Articolul 75 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins: „d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanța atenuantă nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice”, potrivit amendamentului din draftul amendamentelor pentru modificarea Codului penal, transmis Comisiei Iordache.

În legea în vigoare, articolul 75 (1), litera d). arată astfel: „Art. 75: Circumstanțe atenuante (1) Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante legale: d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracțiune, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanța atenuantă nu se aplică în cazul săvârșirii următoarelor infracțiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracțiuni contra siguranței publice, infracțiuni contra sănătății publice, infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor decedate, contra securității naționale, contra capacității de luptă a forțelor armate, infracțiunilor de genocid, contra umanității și de război, a infracțiunilor privind frontiera de stat a României, a infracțiunilor la legislația privind prevenirea și combaterea terorismului, a infracțiunilor de corupție, infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracțiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activitățile aeronautice civile și cele care pot pune în pericol siguranța zborurilor și securitatea aeronautică, privind protecția martorilor, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, a celor privind traficul de organe, țesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea și combaterea pornografiei și a celor la regimul adopțiilor”.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiției, condusă de Florin Iordache, se va reuni, marți, de la ora 15:30, pentru a începe dezbaterile pe modificarea codurilor penale, a transmis USR, precizând că membrii comisiei au primit un mesaj în care au fost convocați în ședință.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sesizare: Miros de gaze într-o școală din Capitală unde sunt amenajate secții de votare
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Prahova: În unele localități apa nu a ajuns încă. În altele au fost înregistrate avarii
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Deținerea unui smartphone la vârsta de 12 ani a fost asociată cu riscuri pentru sănătatea mintală și cea fizică