Prima pagină » Magazin » Duminică se va da startul cursei de alergare Bucharest International 10K în București

Duminică se va da startul cursei de alergare Bucharest International 10K în București

Duminică se va da startul cursei de alergare Bucharest International 10K în București
Competiția „Bucharest International 10K", creată la inițiativa campioanei olimpice de maraton Constantina Diță, a ajuns la a patra ediție, care va avea loc duminică, 21 aprilie, în București. La cursă vor participa aproximativ 2000 de alergători.

La fel ca la ediția din 2018, la care au participat aproape 1.500 de alergători, traseul include unele dintre cele mai frumoase străzi din București și va fi unul plat, pretabil pentru stabilirea de noi recorduri personale.

În ediția din 2019 va avea loc o noutate, va fi organizată „Cursa Populară”, pe distanță de 3,2 kilometri. La fel ca anul trecut, va fi inclusă în competiție și „Team 3 Challenge”, unde fiecare echipă va include 3 alergători amatori (exclus profesioniști sau cei legitimați la un club sportiv). Fiecare membru al echipei trebuie să alerge distanța de 10 km, iar în baza timpului cumulat se va întocmi clasamentul pe echipe.

„Avem alături de noi pe Federația Română de Atletism să facem și Campionatul Național de 10 km, este prima ediție de 10 km care se organizează, iar de la această competiție sportivii noștri vor participa la foarte multe competiții internaționale cu timpul pe care-l vor alerga mâine, se vor califica pentru Campionatul Balcanic, European etc. Pe lângă acest parteneriat cu Federația Română de Atletism, bineînțeles noi am pus și proba de semi-maraton și cursă populară, pentru că am zis să avem și pentru persoanele care vor să alerge semi-maraton, mai puțin de 10 km, 3,2 km atât are cursa populară, să vină cât ma mulți participanți de la an la an pentru că această competiție trebuie să crească și să fie o competiție frumoasă pentru toată lumea, pentru toate vârstele de la 8 ani în sus.

Acum patru ani de zile am pornit cu gândul ca această competiției de 10 km să ajungă la un nivel foarte înalt, să putem să aducem sportivi de valoare la noi în țară, eu nu zic că acum nu avem, dar vorbesc la un nivel foarte, foarte înalt, unde să se poată facă un record mondial. Nu pot să țintesc doar eu singură acolo, neavând sprijin din spate, dar cum am și zis competiția se dezvoltă de la an la an și pe viitor sper să am și sprijin pentru a duce acest eveniment mai sus”, a declarat, pentru ProSport, Constiantina Diță, care a precizat însă că duminică nu va lua alerga la cursa „Bucharest International 10K”:

„Nu particip, nu am avut timp să mă pregătesc pentru competiție și nu îmi place să particip la o competiție fără să mă antrenez deloc, dar am alergat în favoarea participanților ca să facem o competiție frumoasă, poate voi participa la anul. Am muncit foarte mult pentru această competiție și îmi doresc ca participanții să fie mulțumiți”.

La start vor fi și sportivii români Ana Maria Brânză, Roxana Bârcă, Nicolae Soare, care au participat și ei la conferința de presă susținută înaintea startului competiției.

„Nu a fost greu să îi conving pentru că sunt sportivi și știu ce înseamnă să participe la o asemenea competiție și făcând parte din aceeași familie, pe diferente sporturi nu a fost foarte greu. Noi ne știm de foarte mulți ani și este important să ne ajutăm unii pe alții atunci când avem nevoie”, a mai precizat, pentru ProSport, Constantina Diță.

Premiile totale la „Bucharest International 10K” vor fi în valoare de aproximativ 20.000 Euro.

Organizatorii „Bucharest International 10K” susțin în continuare organizația Habitat for Humanity România, organizație care construiește case accesibile pentru persoane cu venituri reduse și luptă pentru a eradica locuirea precară în țara noastră.

Toți participanții se vor alinia la start pe Bulevarul Maresal Constantin Prezan, între Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle. Startul se va da mai întâi pentru competiția scaunelor cu rotile și imediat după pentru ceilalți participanți. Traseul va fi unul care îi va „plimba” pe alergători prin centrul Bucureștiului, trecând pe lângă cele mai importante obiective turistice, încurajați de susținători de-a lungul cursei. Punctul de alimentare cu apă și băuturi energizante va fi după prevederile IAAF la fiecare 5 km, plus puncte adiționale cu bureți cu apă. Sosirea va fi în același punct, ca cel de start, unde va fi și medalia „Bucharest International 10K”.

După cursă, alergătorii pot rămâne în Parcul Herăstrău, acolo unde va fi muzică, precum și oferte ale sponsorilor și partenerilor evenimentului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, ”tras de urechi” de reprezentantul Rusiei la ONU pentru declarațiile despre dronă: ”Face...”
Digi24
„Războiul poate fi încheiat până la sfârșitul zilei”. Singura condiție anunțată de Kremlin
Cancan.ro
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
„Ar trebui să demisioneze imediat. Rușii își freacă mâinile de bucurie!”. Generali de top reacționează după ce șeful Armatei a devenit suspect la DNA
Mediafax
Radu Miruță știa de dosarul DNA al lui Gheorghiță Vlad. Audierile, amânate din cauza ședinței despre drona din Galați
Click
Biserica lui Becali și-a deschis porțile. Imagini, în premieră, din interiorul lăcașului de cult: „Nu va semăna cu nimic din ce există în România”
Digi24
„Nu ne mai putem permite acest război”. Tensiuni majore la Moscova din cauza cheltuielilor militare
Cancan.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Descopera.ro
O nouă eră pentru industria aeronautică: Inteligența Artificială învață să piloteze avioane fără ajutor uman