Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: Cu marii arși, avem o problemă. Avem un număr prea mic de paturi

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea: Cu marii arși, avem o problemă. Avem un număr prea mic de paturi
Publicat: 22/04/2019, 14:48

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, luni, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că cele două secții de mari arși, din Timișoara și Iași, vor fi dotate cu aparatura achiziționată de Ministerul Sănătații din creditul de la Banca Mondială și că acestea vor fi funcționale din luna mai, respectiv iunie.

„Există două centre pregătite să primească aparatura, la Iași și la Timișoara. S-a finalizat achiziția pentru echipamentele necesare dotării acestor două secții și eu preconizez ca la sfârșitul lunii mai cea din Timișoara să fie funcțională, cu cinci paturi pentru mari arși, iar apoi, în cursul lunii iunie, la Iași. De asemenea, anul trecut au fost semnate contractele pentru studiile de fezabilitate pentru cele patru centre de mari arși. Menționez că toate acestea sunt finanțate cu bani ai Guvernului României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială, bani care au fost blocați ani la rând. Anul trecut am reușit deblocarea acestora, deci vom avea acele patru centre mari de arși, se lucrează la studiile de fezabilitate și vă asigur că vor fi cele mai moderne, pentru că am avut discuții cu arhitecții, cu proiectanții și cu managerii spitalelor unde se vor construi. Vizavi de marii arși, da, avem o problemă. Avem un număr prea număr mic de paturi și eu mă întreb de ce, având accidentul de la Colectiv, nu s-au grăbit lucrurile mai mult, dar, de asemenea, avem și un număr foarte mare de pacienți. În luna martie am avut 76 de mari arși și 13 paturi. Am trimis și în străinătate”, a declarat ministrul Sănătății.

Sorina Pintea spune că unele spitale județene refuză pacienți cu arsuri de până la 30% din suprafața corpului, deși sunt capabile să trateze astfel de cazuri.

În plus, ministrul Sănătății susține că este nevoie și de un program serios de prevenție în acest domeniu, pentru că există un număr foarte mare de persoane arse după incendierea miriștilor.

„Cred că e momentul să începem și un program serios de prevenție. Da știu, în luna martie a fost, se ard miriștile și totuși nu se explică… De la începutul lunii aprilie, de asemenea, avem din nou un număr foarte mare. Până la urmă, pacientul ars este un pacient critic, un pacient care are nevoie de îngrijiri de lungă durată și eu, personal, vă spun sincer, mă gândesc la suferințele prin care trece un pacient de genul acesta. Ultimul pacient pe care am reușit să îl transferăm, un pacient ars în Bârlad, pe care l-am transferat la Baia Mare. Sunt spitale județene care tratează pacienți până în 30%, pacientul acesta din Bârlad avea 25%. Unele spitale județene nu l-au primit, deși au paturi, nu pentru marii arși, până în 30 la sută nu sunt mari arși, dar e o zbatere pe care o avem aproape zi de zi”, a mai spus Sorina Pintea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Ce gest a făcut Nemo după ce a câștigat Eurovision! Reacția lui Dan Negru vizavi...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Oana Zăvoranu a luat foc. Scoasă din minți de proces
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Reacţia dură a purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, faţă de câştigătorul Eurovision: "Victoria...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Grecia aduce mii de egipteni pentru muncile agricole