Prima pagină » Știri » Răzvan Cuc, după o călătorie cu trenul la mare: Anul acesta vor fi modernizate peste 300 de vagoane

Răzvan Cuc, după o călătorie cu trenul la mare: Anul acesta vor fi modernizate peste 300 de vagoane

Răzvan Cuc, după o călătorie cu trenul la mare: Anul acesta vor fi modernizate peste 300 de vagoane
Peste 300 de vagoane ale CFR Călători vor fi modernizate în acest an, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor, la sfârșitul unei călătorii cu trenul de la București la Constanța. El a spus că vor începe lucrări de reparații și pe sectorul Constanța-Mangalia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, la finalul unei călătorii cu trenul de la București la Constanța, că vagoanele vor fi modernizate în România. „Anul acesta se vor moderniza peste 300 de vagoane în România, în unitățile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru aceste modernizări. Suplimentar, bineînțeles se va face și achiziție de material rulant”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a anunțat că și tronsonul de cale ferată dintre Contanța și Mangalia, care face legătura cu multe stațiuni de pe litoral, va intra în lucrări de reabilitare. „Tronsonul acesta, care este foarte folosit timp de trei luni de către turiști, va intra în reabilitare în acest an pe fondurile CFR Infrastructură. Este un proiect destul de costisitor, vorbim de 200 de milioane de euro, probabil că se va lansa și un proiect de modernizare, dar întreținerea se va începe anul acesta la acest tronson de 50 de kilometri de cale ferată”, a mai spus Răzvan Cuc.

El s-a declarat mulțumit de călătoria avută cu trenul CFR Călători. „Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul național de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum se desfășoară condițiile de circulație pentru turiștii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, și toate investițiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulțumit de condiții. Am făcut o inspecție în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform așteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Trenul cu care a circulat ministrul a ajuns în Gara din Constanța cu 5 minute înainte de termenul prevăzut.

Răzvan Cuc a anunțat că verificările vor continua în zona litoralului, având în vedere începerea sezonului estival.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!