Prima pagină » Magazin » Noaptea Muzeelor: Peste 1 milion de vizitatori la nivel național în 2019

Noaptea Muzeelor: Peste 1 milion de vizitatori la nivel național în 2019

Noaptea Muzeelor: Peste 1 milion de vizitatori la nivel național în 2019
Ediția de anul acesta a Nopții Muzeelor a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel național și a propus publicului expoziții în diferite instituții muzeale, intervenții și experiențe artistice, proiecții, dans, piese de teatru și concerte, potrivit unui comunicat remis Mediafax de organizatori.

Anul acesta, în București au fost și spații nou intrate în circuit, printre care se numără Muzeul de Artă Recentă (MaRe), Muzeul Recordurilor Românești, Muzeul Tablourilor în Mișcare, oferit de Qreator, dar și cel mai mic muzeu mobil, organizat de Corul Național de Cameră „Marin Constantin”.

În București au fost peste 50 de muzee și spații expoziționale neconvenționale, iar în restul țării numărul acestora a depășit 150. Această ediție, a 15-a organizată în România, a stat și sub semnul unei serii de proteste manifest care au avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă în legătură cu lipsa de finanțare din segmentul cultural.

„Ministerul Finanțelor și cel al Culturii au decis că nu este nevoie de cultură și că finanțarea ei nu este prioritară. 30% din bugetul legitim al AFCN a fost tăiat și, astfel, 70 de proiecte au pierdut finanțarea după ultimul apel de proiecte deși, teoretic, ele erau proiecte câștigătoare. Printre «beneficiarii» acestui abuz al celor două ministere se numără și muzeele.

Cerem 100% cultură pentru toți așa cum ați văzut de Noaptea Muzeelor scris pe cele 10.000 de programe distribuite și pe stickerele oferite de noi. Oamenii au nevoie de cultură, au nevoie de muzee. Am demonstrat asta de Noaptea Muzeelor, atunci când orașele și localitățile mai mici din țară înfloresc și se transformă. Părinți cu copii, oameni de orice fel, unii aflați pentru prima oară în viața lor într-un muzeu, toți cu programul în mână, vorbesc despre artă, colecții, muzee, muzică, dans, experimente, spectacole. Ceea ce noi, muzeele și prietenii noștri, reușim să facem împreună demonstrează cum cultura schimbă vieți și scoate tot ceea ce este mai frumos din oameni. Pentru toate acestea, solicităm public Guvernului țării să investească în cultură, să investească în muzee, să investească în sectorul cultural independent. Este una dintre cele mai sigure investiții pentru că înapoi noi oferim ceea ce nimeni nu poate oferi, o societate vie și umanizată, ținută departe de orice formă de alienare”, a declarat managerul Nopții Muzeelor, Dragoș Neamu.

Noaptea Muzeelor este un eveniment european desfășurat la nivel internațional. Inițiata de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, manifestarea adună mii de muzee și instituții culturale din zeci de țări europene care își păstrează deschise porțile în aceeași noapte. Potrivit organizatorilor, cu această ocazie, milioane de europeni sărbătoresc cultura ieșind pe străzi în aceeași noapte, însoțiți de prieteni și familii.

Anul acesta, evenimentul a fost sărbătorit în toată Europa sâmbătă. Cu toate acestea, există unele țări, precum Luxemburg, care serbează acest eveniment într-o altă dată, deși principiile și scopul rămân aceleași.

În România, evenimentul este organizat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru în conducerea celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor Network of European Museum.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nostradamus cel viu” face o profeție înfiorătoare pentru următoarele luni ale lui 2026
Digi24
„Părea doar un virus obișnuit”. Medicul testat pozitiv după focarul de hantavirus de pe vasul de croazieră vorbește din carantină
Cancan.ro
Cum arată Conchita Wurst, la 12 ani după Eurovision. 'Femeia cu barbă', de nerecunoscut! 😲
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu - Administrația Prezidențială clarifică cine a propus reformularea cheie pentru miliardele din apărare
Mediafax
Traian Băsescu crede că Bolojan va candida la Președinția României
Click
Rețeta Laura Cosoi pentru plăcinta cu brânză dulce și foietaj: „Iese foarte bună”. E un desert simplu pe care vedeta îl prepară acasă
Digi24
„Iranul ne ține arma la tâmplă”, avertizează un fost șef al CIA. Ce spune Leon Panetta despre opțiunile lui Trump de a încheia războiul
Cancan.ro
BREAKING | Plutonierul major în rezervă Rădoiu Ovidiu-Nicolae a murit la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Focar de norovirus pe o navă de croazieră din Caraibe: peste 100 de persoane infectate. Cum diferă de Covid-19 și Hantavirus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Noul model Dacia Striker, surprins în trafic pe autostrada din Argeș. Imagini exclusive cu noul crossover
Descopera.ro
Cine a fost primul matematician din istorie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Vreau să fac schimbul de ulei. Mecanicul: - Ce maşină e?
Descopera.ro
Un dinozaur gigant ar putea schimba tot ce știm despre titanii din Jurasic