Prima pagină » Știri » Reacția grefierilor după sinuciderea de la Parchetul din Iași: A pierdut lupta cu sistemul, a cedat stresului

Reacția grefierilor după sinuciderea de la Parchetul din Iași: A pierdut lupta cu sistemul, a cedat stresului

Reacția grefierilor după sinuciderea de la Parchetul din Iași: A pierdut lupta cu sistemul, a cedat stresului
Sindicatul Dicasterial spune, după ce s-a sinucis o grefieră din Iași, că angajații din sistem cedează stresului pentru că tolerează abuzurile și presiunea la care sunt supuși și continuă să efectueze atribuțiile magistraților, lucrând nelegal peste 8 ore de muncă zilnic.

„O colegă de-a noastră a pierdut lupta cu sistemul și a recurs la acest gest regretabil pentru că a cedat în fața stresului și a nedreptăților la care a fost supusă. Iar despre aceste aspecte referitoare la subfinanțarea cronică a sistemului, numărul mare de dosare aflate în lucru, condițiile improprii de la locul de muncă, a sutelor de ore suplimentare efectuate fără a fi compensate, Sindicatul DICASTERIAL a sesizat în nenumărate rânduri ministerul și factorii de decizie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de sindicatul DICASTERIAL.

Potrivit sursei citate, sindicatul a solicitat parchetelor și instanțelor începerea negocierilor colective pentru încheierea unui Contract Colectiv de Muncă, unde sunt prevăzute și condiții referitoare la sănătatea și securitatea în muncă.

„Printre aceste prevederi intenționăm să stabilim în sarcina angajatorului obligații în ceea ce privește evaluarea riscurilor psihosociale la locul de muncă, măsuri concrete pentru diminuarea stresului și a suprasolicitării neuropsihice, dar și analize medicale și psihologice menite să identifice vulnerabilitățile stării de sănătate a grefierilor. Cu titlu de exemplu, indicăm conducerea Curții de Apel Iași care a refuzat începerea negocierilor, încălcând astfel prevederile art. 129 alin. 1 din Legea 62/2011: Negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 21 de angajați”, se arată în comunicatul menționat.

Sindicaliștii mai arată că vina acestor tragedii este una colectivă, deoarece grefierii tolerează „abuzurile și presiunea la care sunt supuși”.

„Acceptăm de multe ori compromisuri care sunt în defavoarea noastră și care ne macină zi de zi în mod ireversibil. Iar pentru ca și cei din afara sistemului să înțeleagă despre ce vorbim, le vom da exemplul unui coleg care a venit la primul protest național al grefierilor din 22.03.2019 și avea scris pe o coală de hârtie mesajul: Vreau să văd soarele. Mulți nu știu că sunt grefieri care în zilele de toamnă și iarnă, vin la 7 dimineața la serviciu pe întuneric, lucrează 12 ore într-un birou din vreun subsol sau fără geam și pleacă acasă la ora 19:00, când este tot întuneric. Dacă vom continua să ne complacem în această situația, dacă vom continua să lucrăm nelegal peste 8 ore de muncă zilnic, dacă vom continua să exercităm sarcini și atribuții în locul magistraților, ne vom merita soarta”, se mai arată în comunicatul Sindicatului DICASTERIAL.

Precizările vin după ce o grefieră de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a murit după ce s-a aruncat, vineri dimineață, de la etajul al doilea al instituției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!