Prima pagină » Știri politice » Comisia juridică recomandă începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu / Șerban Nicolae: Nu vom susține ridicarea imunității

Comisia juridică recomandă începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu / Șerban Nicolae: Nu vom susține ridicarea imunității

Comisia Juridică a Senatului a decis miercuri să recomande senatorilor ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat de DNA că a primit mită, indirect, 800.000 de dolari. Șerban Nicolae a declarat, miercuri, că nu crede că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu.

„Avem un vot neutru, au fost trei voturi pentru, două abțineri și un vot împotrivă. Noi, Comisia juridică, vom propune plenului Senatului efectuarea urmăririi penale față de domnul Tăriceanu, urmând ca plenul Senatului să decidă în consecință”, a declarat președintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc.

DNA a solicitat Senatului încuviințarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunțat că președintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală.

Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă și față de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat și dosarul Microsoft, în care au fost implicați mai mulți demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunț cu privire la infracțiuni efectuate de angajații români în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licențe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul șef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a inițiat și susținut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licențe între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licențe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.

Șerban Nicolae: Nu vom susține ridicarea imunității

Șerban Nicolae, a declarat, miercuri, că nu crede că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu. El a afirmat că decizia aparține plenului Senatului, iar Comisia juridică nu ar fi trebuit să dea un vot în acest context, ci doar să constate îndeplinirea condițiile legale.

„Eu nu cred că vreun social-democrat, vreun coleg de-al meu din grup al cărui lider încă sunt, să își fi schimbat opinia și să fi ajuns la concluzia că trebuie să îmbrățișăm formele de abuz care au paralizat România atâta vreme”, a declarat Șerban Nicolae, după ce a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul de grup al senatorilor PSD a afirmat că plenul Senatului va decide dacă se va ridica sau nu imunitatea pentru a începe urmărirea penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu.

„A fost o chestiune confuză. E anormal ca membrii Comisiei juridice să voteze de două ori, o dată în comisie și o dată în plen, pe o chestiune care ține de procedură penală. E anormal. E ca un judecător care a intrat o dată în vreun complet și ar mai intra o dată în alt complet pe aceeași speță. La acest nivel, Comisia juridică nu ar trebui să facă altceva decât să verifice îndeplinirea condițiilor procedurale, să fie o sesizare formulate de procuror general, sa fie membru al guvernului, de un senator în timpul mandatului. Din punctul meu de vedere nu aveam ce să votăm. Era doar o constatare, pentru că decizia aparține plenului”, a declarat Șerban Nicolae, întrebat de ce unii social-democrații au părăsit sala Comsiei Juridice, înainte de vot.

Șerban Nicolae a purtat, miercuri, discuții cu Călin Popescu Tăriceanu în biroul acestuia de la Senat, după votul din Comisia juridică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!