Prima pagină » Știri politice » Partidul lui Tăriceanu cere retragerea din ALDE european

Partidul lui Tăriceanu cere retragerea din ALDE european

Partidul lui Tăriceanu cere retragerea din ALDE european
ALDE a transmis o scrisoare formațiunii europene din care făcea parte prin care cere să se retragă din aceasta. Demersul vine după ce liderul ALDE european a criticat în nenumărate rânduri activitatea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Informația că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a solicitat retragerea din ALDE european a fost confirmată pentru MEDIAFAX de liderii formațiunii președintelui Senatului.

„ALDE România nu mai este membru al partidului ALDE european, după ce nu a mai așteptat decizia iminentă de a fi exclus, retrăgându-se de bunăvoie. Așteptăm cu interes și decizia Socialiștilor europeni în legătură cu PSD, cu care au înghețat relațiile înainte de alegeri, dar și decizia PPE legată de iliberalii de la Fidesz. La fel ca România, Europa are nevoie să înceapă să-și construiască viitorul pe curat. Noi, USR PLUS, asta facem deja construind un nou grup politic care să revigoreze proiectul european și să-l scoată din stagnarea în care se află de mulți ani. Pentru prima dată de la intrarea în UE avem șansa de a conta cu adevărat în Europa”, a scris pe Facebook Alin Cristian Mituță, candidat USR-PLUS la alegerile europarlamentare.

Formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a părăsit grupul ALDE Europa, după o perioadă tensionată, marcată de amenințări reciproce. Guy Verhofstadt, liderul familiei europene, a criticat deseori prestația ALDE Ro în materie de stat de drept și justiție și chiar a cerut, în această primăvară, excluderea.

La rândul său, Tăriceanu a i-a transmis lui Verhofstad, înainte de alegerile europene, că ALDE Ro nu-l va mai sprijini în Parlamentul European.

Rezultatele de dumunică arată că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a obținut un rezultat de 4.1%, insuficient pentru a atinge pragul și de a avea membri în Parlamentul European.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!