Prima pagină » Știri » Președintele organizației de tineret ALDE, reacția la declarația lui Orban: Dacă nu știi ce vorbești, mai bine taci!

Președintele organizației de tineret ALDE, reacția la declarația lui Orban: Dacă nu știi ce vorbești, mai bine taci!

Președintele organizației de tineret ALDE, reacția la declarația lui Orban: Dacă nu știi ce vorbești, mai bine taci!
Președintele Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), Claudiu Catana, a catalogat, duminică, inițiativa lui Ludovic Orban drept una pompieristică, după ce liderul PNL a declarat că lui nu i se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit.

„Am citit cu stupoare declarația mai marelui PNL Ludovic Orban despre cei care lucrează în domeniul IT. Suntem cei mai buni în domeniul IT, dar liderul PNL vrea să-i pună pe fugă pe toți cei care lucrează în acest domeniu. Ludovic Orban acționează, ca de obicei, pompieristic. Fără nici o analiză a impactului în economia națională a măsurii de care beneficiază în prezent tinerii IT-ști, liderul PNL vine și dă cu barda cerând eliminarea facilităților la impozitare acordate acestei categorii”, a scris, pe Facebook, Claudiu Catana.

Președintele Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților a transmis că Ludovic Orban confirmă astfel informațiile potrivit cărora, dacă PNL ar reuși să revină la guvernare, va face exact ceea ce a mai făcut în guvernarea PDL, „în spiritul căreia peneliștii s-au integrat perfect: vor tăia în carne vie salariile medicilor, profesorilor, vor reduce pensiile, vor încuraja tinerii ca e mai bine să plece din țară”.

„Au pregătit un pachet financiar complet împotriva populației. Desigur, Orban ignoră total faptul că în valul acesta migraționist al românilor, IT-știi erau pe primul loc. După ce statul și companiile investeau în calificarea lor, ei alegeau să părăsească masiv țara. Înaintea adoptării măsurilor referitoare la scutirea de impozit pe venit acordate angajaților din această branșă, era cea mai expusă categorie la „brain drain”, pentru că locurile de muncă din Vest li se păreau specialiștilor mult mai atractive. Situația acum s-a schimbat, tinerii rămân acasă, iar companiile aleg să investească în România. Invidios că IT-iștii câștigă cel mai bine în România, anunță această mare prostie. Ar trebui ca toți să-i urască pe toți, cum face el? Să fie unii tineri învrăjbiți contra altora? De ce nu a venit cu o idee constructivă? De ce, în loc să ceară anulări, Ludovic Orban nu propune soluții concrete care să-i aducă pe români înapoi, acasă, iar pe alții să-i convingă să nu mai plece? Răspunsul e simplu: dacă nu știi ce vorbești, mai bine taci! Dacă îți urăști propriul electorat, dă-te la o parte”, a mai transmis, pe Facebook, Claudiu Catana.

Președintele TLDE a conchis precizând că este de părere că „totuși e o glumă proastă Ludovic Orban și nu trebuie nici macar să ne gândim că acest om ar putea conduce România”.

Reacția vine după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaș, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.

„Mie nu mi se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit. IT-iștii câștigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un șofer de TIR care muncesc în condiții extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit și altul care încasează venituri semnificative și altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuție, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, nu pot fi create „facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”.

Foto: Facebook / Claudiu Daniel Catana

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană