Prima pagină » Știri politice » Parlamentul va adopta o declarație privind situația politică din Republica Moldova

Parlamentul va adopta o declarație privind situația politică din Republica Moldova

Parlamentul va adopta o declarație privind situația politică din Republica Moldova
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat emiterea unei poziții oficiale a Parlamentului privind situația politică din Republica Moldova. Comisiile de politică externă ale celor două foruri legislative vor formula o declarație care va fi supusă votului în plenul reunit.

„USR a făcut o cerere în BPR pentru ca Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, să dezbată situația din Republica Moldova, situație tensionată, și să vină cu o declarație. S-a votat acest lucru. Urmează ca cele două comisii de politică externă și din Cameră și din Senat să se reunească și să vină cu un draft de declarație, care ulterior va fi supusă plenului reunit. Credem că este o victorie că am obținut acest lucru, deoarece Parlamentul este un for care ar trebui să aibă o poziție pe situația din Republica Moldova”, a declarat deputatul USR Cristina Prună, după ședința de marți a birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

Vineri, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a emis o decizie conform căreia președintele Igor Dodon era obligat să dizolve Parlamentul în data de 8 iunie, deoarece a depășit termenul de 90 de zile de la alegeri pentru formarea unui Guvern. Sâmbătă, Igor Dodon a decis să nu dizolve Parlamentul. A fost aleasă șefa Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Maia Sandu a fost numită în funcția de prim-ministru și noii membrii ai Guvernului au depus jurământul de învestire. Ulterior, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională toată activitatea Parlamentară efectuată sâmbătă. Duminică, CCM a decis suspendarea din funcție a președintelui Igor Dodon și numirea prim-ministrului Pavel Filip în funcția de președinte interimar al Republicii Moldova, acesta dizolvând ulterior Parlamentul. De asemenea, Pavel Filip a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în data de 6 septembrie.

Membrii Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova s-au reunit marți într-o ședință organizată de către președintele Igor Dodon, după ce Dodon a semnat luni decretul privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate al țării din care fac parte Maia Sandu și Zinaida Greceanîi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Hantavirusul este foarte diferit de COVID. Va provoca următoarea pandemie?
Digi24
Surse: Nicușor Dan cheamă partidele la consultări oficiale. Cele patru scenarii ale președintelui
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Ce ar însemna o guvernare cu AUR? Politologul Cristian Pîrvulescu dezvăluie detaliul pe care mulți români îl ignoră
Mediafax
Ai cumpărat de la Zara? Datele clienților, expuse într-un atac cibernetic
Click
Serialul „de neratat”, de pe Netflix, recomandat de Irina Margareta Nistor, vocea filmelor video din comunism: „E the best!”
Digi24
PNL somează PSD să pună capăt crizei politice. Reacția lui Sorin Grindeanu
Cancan.ro
Elena Mateescu anunță urgia care lovește România. Vin ploi puternice, tunete și lapoviță la munte
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Raluca Bădulescu în costum de baie și fără perucă. Imagini rare cu vedeta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Greșeala pe care o fac mulți când aleg un autovehicul
Descopera.ro
De ce nu am găsit încă extratereștri? Paradoxul care îi pune în dificultate pe cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Măria mea se tăvălea cu un tip în patul nostru matrimonial
Descopera.ro
În urmă cu peste 19 secole era inaugurată Columna lui Traian