Pronosticul lui Băsescu: Nu va trece moțiunea de cenzură. PNL era penibil dacă nu o depunea / Despre Dăncilă: Va fi președinta PSD, mai cu un CEx, mai cu un sex

Pronosticul lui Băsescu: Nu va trece moțiunea de cenzură. PNL era penibil dacă nu o depunea / Despre Dăncilă: Va fi președinta PSD, mai cu un CEx, mai cu un sex
Publicat: 17/06/2019, 21:09

„Nu va trece moțiunea, însă opoziția nu avea ce să facă. Tema președintelui PNL în campanie internă a fost jos Dragnea, jos PSD, ori dacă nu depuneau o moțiune de cenzură erau penibili. Au depus-o, dar din păcate nu va trece. Va fi un motiv de consolidare a zdruncinatului PSD și ALDE. Vor spune la vot – suntem puternici, nu putem fi dați jos”, a declarat Traian Băsescu, luni seară, la Digi 24.

Acesta a adăugat că este deranjat de abordarea PNL de a negocia individual cu oameni din PSD pentru moțiunea de cenzură, în contextul în care partidul blama astfel de practici în trecut.

„Pe mine mă deranjează chestia asta cu negociem individual cu oameni din PSD. Exact ce afișăm ca opoziție noi nu luăm parlamentari de la putere, exact aia facem. Ce e cu sesiunea asta de mercato de parlamentari? Acuzăm orice altfel de acțiune de genul acesta, dar acum e bună. Datorită modului cum s-a desfășurat campania pe tema jos PSD, PNL n uavea ce să facă, trebuia să depună o moțiune pentru că altfel se descalifica în fața propriului electoral”, a explicat Băsescu.

Senatorul PMP a adăugat că „plan comun nu există în opoziție, dar foarte probabil îi va strânge nevoia, ca și pe mine, iar soluția e să bată PSD la locale. PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis la prezidențiale”.

Ludovic Orban a declarat, joi, că șansele moțiunii de cenzură de a fi adoptată în Parlament sunt mai mari decât la restul demersurilor făcute de la începutul legislaturii, în 2016. Președintele PNL a precizat că opoziția are în prezent circa 215, din necesarul de 233 de voturi. Liderul liberal a adăugat că negocierile individuale vor continua până în ultima zi.

Camera Deputaților și Senatul vor dezbate și vota, marți, în plen reunit, de la ora 14.00, moțiunea de cenzură prin care partidele de opoziție vor demiterea Guvernului Dăncilă.

PSD a anunțat că va asigura cvorumul de ședință, însă nu va vota moțiunea. În ceea ce privește ALDE, parlamentarii partidului nu vor vota la moțiunea de cenzură, a anunțat liderul grupului senatorilor ALDE Daniel Zamfir.

Despre Dăncilă: Va fi președinta PSD, mai cu un CEx, mai cu un sex

Traian Băsescu a declarat că Viorica Dăncilă va fi aleasă președinte al PSD. Senatorul PMP a precizat că, deși Dăncilă nu a fost om „de primă dimensiune politică”, aceasta crește „mai cu un CEx, mai cu un sex, le încurcă dânsa”.

„Va fi președinta PSD și premier pentru că are atuul maxim, le spune «băieți, dacă nu sunt și președinta PSD luați mandatul meu de prim-ministru de aici», dar nu îl dă lor, se duce și îl predă la președintele Iohannis și atunci îi seacă la inimă și nimeni nu va juca varianta ieșirii de la guvernare. Gândiți-vă că ai un premier, că ar vrea să candideze la funcția de președinte al partidului din care provine și că partidul îi spune «nu», păi pe bună dreptate își depune mandatul premierul. Acum ăsta e principiul, faptul că este doamna Dăncilă în postura de a face acest joc este doar un ghinion al PSD, faptul că nu a fost un om de primă dimensiune politică, dar uite că și doamna Dăncilă crește, mai cu un CEx, mai cu un sex, le încurcă dânsa”, a afirmat Traian Băsescu, luni seară la Digi 24, întrebat dacă va supraviețui PSD și dacă Viorica Dăncilă va fi aleasă președinte al partidului.

Acesta a adăugat că, deși nu este la un alt nivel politic, Viorica Dăncilă pare mai relaxată și destul de liberă.

„Nu este la un alt nivel, dar îmi pare mai relaxată, cert e că e destul de liberă și acum văd că își asumă să nu dea prin OUG Codul administrativ, mult așteptată de baroni, pentru pensiile speciale. A fost respins de CCR și să vii cu o OUG sună rău, care nu e din categoria actelor pe care le respecți când le face premierul. Ai o decizie a CCR care spune că pensiile speciale sunt o pomană neconstituțională, iar acum să vii să dai prin OUG nu merge”, a conchis Băsescu.

Premierul Viorica Dăncilă a gafat în ședința Comitetului Executiv Național, spunând în loc de CEx, cea ce înseamnă prescurtarea numelui forului, cuvântul sex, au precizat surse politice prezente la ședința social-democraților.

Eu sper în acest sex”, a spus Viorica Dăncilă la ședința Comitetului Executiv, au spus sursele citate.

Ulterior premierul s-a corect, spunând „nu sex, CEx”.

Foto: Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște,...
FOTO. Serena Williams și Maria Sharapova, rivalele Simonei Halep, apariții fenomenale la MET Gala! Imagini...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani...
Scandal uriaș la Eurovision. Fanii au fost oripilați
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Grădina Zoologică din Sibiu a primit noi locatari: o gazelă Oryx, un urs brun și...