Prima pagină » Știri » Românii din Dublin: MAE nu și-a trimis un reprezentant la o întâlnire pe tema votului din Diaspora

Românii din Dublin: MAE nu și-a trimis un reprezentant la o întâlnire pe tema votului din Diaspora

Românii din Dublin: MAE nu și-a trimis un reprezentant la o întâlnire pe tema votului din Diaspora
Românii din Dublin acuză MAE că nu și-a trimis un reprezentant la o întâlnire pe tema votului din Diaspora, astfel încât se așteaptă la același dezastru organizatoric la alegerile prezidențiale în străinătate ca la cele europarlamentare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marius Maroșan, organizatorul unei întâlniri cu românii din Diaspora la Dublin, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că la eveniment au participat reprezentanți ai comunităților de români din Irlanda, ai Autorității Electorale Permanente, ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai Ambasadei României în Irlanda.

„Săptămâna trecută s-a organizat la Dublin o întâlnire ce avea ca scop găsirea de soluții pentru alegerile prezidențiale, astfel încât să nu se repete evenimentele regretabile de la alegerile pentru PE și ultimele alegeri prezidențiale. Au participat persoane din comunitatea de români din Irlanda, reprezentanți ai Autorității Electorale Permanente (AEP), ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai Ambasadei României în Irlanda. (…) Unele detalii foarte importante au rămas cu semnul întrebării din cauza absenței reprezentanților MAE. Sunt foarte dezamăgit să văd că după două organizări dezastruoase ale votului în Diaspora, domnul Meleșcanu nu doar că refuză să-și dea demisia, dar nici nu își dă interesul pentru a schimba lucrurile în bine sau măcar să răspundă pozitiv inițiativelor demarate de societatea civilă. Prin această indiferență și ignoranță, MAE transmite un semnal clar că ne putem aștepta la același dezastru organizatoric în Diaspora și la alegerile prezidențiale”, a spus Maroșan.

Potrivit acestuia, deși întâlnirea a fost foarte utilă, din păcate, la multe întrebări adresate răspunsul era „cei de la MAE se ocupă de asta”.

„Am reușit în cadrul întâlnirii să aflăm multe informații concrete din partea reprezentanților AEP și s-au conturat câteva soluții provizorii prin care am putea încerca să îmbunătățim situația la următorul scrutin, dar unele detalii foarte importante au rămas sub semnul întrebării din cauza absenței reprezentanților MAE”, a subliniat Marius Maroșan.

La alegerile europarlamentare din 26 mai, la Dublin au fost organizate două secții de votare, unde s-au prezentat la vot peste 4.000 de persoane.

În mai multe state, mii de români nu au reușit să voteze, în 26 mai, după ce au stat ore în șir la cozi în fața consulatelor.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul lunii trecute, că vina pentru ceea ce s-a întâmplat la vot aparține Guvernului PSD, motiv pentru care a cerut demiterea miniștrilor de Interne și Externe, nu demisia.

De asemenea, Direcția Națională Anticorupție (DNA) are în lucru un dosar privind desfășurarea alegerilor europarlamentare din Diaspora de pe 26 mai, au precizat, la începutul lunii iunie, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Parchetului General, care au înregistrat primii cauza, însă aceasta a fost declinată către DNA, structura centrală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi