Prima pagină » Magazin » Actorul Cameron Boyce, care a murit la vârsta de 20 de ani, suferea de epilepsie

Actorul Cameron Boyce, care a murit la vârsta de 20 de ani, suferea de epilepsie

Actorul Cameron Boyce, care a murit la vârsta de 20 de ani, suferea de epilepsie
Actorul american Cameron Boyce, star al producțiilor Disney Channel "Jessie" și "Descendants", care a murit la vârsta de 20 de ani, în somn, după convulsii cerebrale, suferea de epilepsie, potrivit tmz.com.

Boyce a fost descoperit inconștient de colegul său de apartament, duminică, iar medicii chemați la fața locului au încercat fără succes să îl resusciteze.

„Cu inima grea, anunțăm, în această dimineață, dispariția lui Cameron. A murit în somn, din cauza unei tulburări medicale pentru care făcea tratament”, a anunțat un purtător de cuvânt al familiei actorului, într-un comunicat dat publicității duminică.

Surse au declarat pentru platforma de știri mondene tmz.com că Boyce suferea de epilepsie, boală care, însă, nu l-a împiedicat să aibă o carieră de succes.

Celebru de la vârsta de 9 ani, Cameron Boyce a jucat în comedia „Grown Ups” (2010), în rolul fiului personajului interpretat de Adam Sandler, apoi în seria Disney Channel „Jessie” (2011 – 2015).

A devenit cunoscut și cu rolul din „Descendants”, serial care prezintă aventurile descendenților personajelor clasice Disney. În acest serial, el juca rolul lui Carlos, fiul Cruellei De Vil. Al treilea sezon al producției, în care apare și Cameron Boyce, va avea premiera pe 2 august.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Revoltă în învățământ! Directoarele de la „Lazăr” și „Caragiale” au picat concursul pe post și acuză Ministerul
Digi24
A fost anunțată cauza morții lui RJ Mitte, actorul din „Breaking Bad”
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Cu ce se ocupă fostul premier pentru a câștiga bani în plus
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!