Prima pagină » Știri » Europarlamentar: Von der Leyen a spus că va fi foarte dură cu guvernele care vor să controleze justiția

Europarlamentar: Von der Leyen a spus că va fi foarte dură cu guvernele care vor să controleze justiția

Europarlamentar: Von der Leyen a spus că va fi foarte dură cu guvernele care vor să controleze justiția
Europarlametarul USR-PLUS Cristian Ghinea a declarat, miercuri, după audierile candidatei la președinția Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că aceasta a confirmat că va fi "cât se poate de dură" cu statele unde guvernele vor să controleze justiția.

„Candidata la șefia Comisiei Europene a confirmat că va fi cât se poate de dură cu statele unde guvernele vor să controleze justiția însă nu a dat un răspuns clar dacă susține un mecanism pentru respectarea statului de drept în toate statele membre. Pentru noi, care am propus în campanie acest mecanism de tip MCV pentru toate statele din UE, este important să-l introducem pe agenda Comisiei cît mai rapid și vom insista. Derapajele politicienilor trebuie stopate în toată Europa pentru că acestea nu sunt doar specifice României și Bulgariei”, a declarat europarlamentarul Cristian Ghinea, conform unui comunicat de presă al Alianței 2020 USR-PLUS.

Delegația Alianței 2020 USR PLUS din Parlamentul European i-a adresat mai multe întrebări la audierile candidatei la președinția Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul întâlnirii pe care aceasta a avut-o cu grupul Renew Europe, la invitația lui Dacian Cioloș, potrivit sursei citate.

Europarlamentarul Dragoș Tudorache a afirmat că Ursula von der Leyen susține reducerea decalajului dintre Estul și Vestul UE.

„Am vrut să ne asigurăm că, înainte de a vota pentru candidata germană, există în programul său pe următorii cinci ani și obiectivele noastre pe care le-am prezentat în campania electorală. Este important că și-a declarat susținerea pentru reducerea decalajului dintre Estul și Vestul Uniunii Europene nu doar în teorie și a promis că va prezenta măsuri rapide și concrete pentru extinderea zonei Euro și Spațiului Schengen. Pentru România aceste puncte sunt esențiale și este o urgență să intre pe agenda Comisiei înainte de vot”, a declarat Dragoș Tudorache, co-președinte al delegației Alianței 2020 USR-PLUS.

Potrivit comunicatului, Cristian Ghinea, co-președinte al delegației Alianței din partea USR, a întrebat-o pe Ursula von der Leyen dacă susține un mecanism asemănător cu MCV care să garanteze verificarea tuturor statelor membre în ceea ce privește protejarea democrației și statului de drept.

Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării și unul dintre liderii Uniunii Creștin-Democrate (CDU, centru-dreapta), a fost propusă de Consiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Nominalizarea trebuie confirmată de Parlamentul European, unde ar putea apărea probleme, în contextul nemulțumirilor că nu a fost propus niciunul dintre liderii principalelor grupuri politice – Manfred Weber (Partidul Popular European, PPE, centru-dreapta) și Frans Timmermans (Partidul Socialiștilor Europeni, PSE, centru-stânga).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O singură arsură solară intensă îți poate schimba sănătatea pentru totdeauna