Prima pagină » Știri » Profesor universitar român, condamnat la opt ani de închisoare în China pentru un prejudiciu de 80 de dolari. Cum a ajuns bărbatul să fie victima sistemului judiciar chinez. Reacția MAE

Profesor universitar român, condamnat la opt ani de închisoare în China pentru un prejudiciu de 80 de dolari. Cum a ajuns bărbatul să fie victima sistemului judiciar chinez. Reacția MAE

Profesor universitar român, condamnat la opt ani de închisoare în China pentru un prejudiciu de 80 de dolari. Cum a ajuns bărbatul să fie victima sistemului judiciar chinez. Reacția MAE
Un profesor român în vârstă de 38 de ani, care a predat la o Universitate din China a fost condamnat de autoritățile chineze la opt ani de închisoare cu executare, pentru o așa-zisă fraudă contractuală de 80 de doalari.

Marius Balo, un bărbat din Cluj a plecat în China în 2010, unde s-a angajat ca expert străin în cadrul rupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing.

Mai târziu, românul a început să predea la Universitatea Renmin din Beijing.

În 2014 profesorul român a fost acuzat de fraudă contractuală, ulterior fiind arestat. Prejudiciul a fost de 80 de dolari.

Reprezentanții legali ai profesorului au declarat că Marius Balo a primit 80 de dolari de la un chinez, fără să știe că acesta este un infractor.

După ce a stat doi ani în arest preventiv, în condiții grele, Marius Balo a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare și la plata unei amenzi de 13.600 de euro.  

Românul s-a declarat nevinovat și în ultimii ani a cerut să fie mutat în România, pentru a-și ispăși pedeapsa în țara lui.

Avocatul Eugen Iordăchescu, care îl reprezintă pe Marius Balo, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că instituțiile statului român – MAE, Ministerul Justiției, Președinția României, l-au abandonat pe profesorul clujean și nu au făcut demersuri pentru transferul acestuia în România.

„De mai bine de 5 ani, un profesor și antreprenor din Cluj, Marius Balo, în vârstă de 38 de ani, este închis în condiții inumane și supus unor tratamente degradante într-o închisoare de maximă siguranță din China. Statul român, prin MAE, Ministerul Justiției, Președinția României, ignoră suferințele acestuia și refuză să răspundă cererilor acestuia, familiei sale și avocaților. Între timp, cetățeanul român este forțat să lucreze 12 ore pe zi doar pentru a-și câștiga dreptul la cele două linguri de orez distribuite zilnic ca hrană în închisoare. Marius Balo a fost arestat în 28 martie 2014 pentru o presupusă infracțiune de fraudă contractuală și condamnat la 8 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 80 de dolari”, a declarat Iordăchescu.

 Ministrul Justiției a făcut un prim pas în cazul profesorului universitar român condamnat la închisoare în China. Potrivit unui comunicat de presă, în urma scrisorii trimise de reprezentanții legali ai profesorului Marius Balo, Ana Birchall a luat legătura cu MAE pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic în acest caz”.

„Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale.

Ministerul Justiției îi asigură pe reprezentanții legali ai cetățeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situația domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluționată, cu respectarea deplină a drepturilor sale”, se arată într-un comunicat transmid de Ministerul Justiției.

Și Ministerul Afacerilor Externe a reacționat la cazul profesorului universitar arestat în China:

„Ambasada României la Beijing și Consulatul General al României la Shanghai au în atenție cazul cetățeanului român aflat în detenție într-un penitenciar pe teritoriul Republicii Populare Chineze.

Încă din momentul semnalării cazului, cetățeanul român a beneficiat constant de asistență consulară din partea reprezentanților oficiului consular și ai misiunii diplomatice, fiind contactat cu regularitate și vizitat în repetate rânduri. Totodată, reprezentanțele diplomatice au menținut legătura atât cu membrii de familie ai cetățeanului român, cât și cu avocatul acestuia.

Din momentul înaintării de către cetățeanul român a cererii de transfer în vederea executării restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, oficiul consular și misiunea diplomatică au colaborat în permanență cu autoritățile române și chineze. Acestea au oferit întregul sprijin, în limita competențelor legale, prin intermedierea contactului dintre Ministerele de Justiție din cele două state.

În context, precizăm că misiunile diplomatice și oficiile consulare în străinătate pot acorda asistență consulară de specialitate cetățenilor doar în limita competențelor legale și cu stricta respectare a legislației statului de reședință.

Astfel, subliniem că misiunile diplomatice nu pot interveni într-o procedură judiciară, administrativă sau de altă natură, gestionată de autoritățile unui stat terț.

Ambasada României la Beijing și Consulatul General al României la Shanghai continuă monitorizarea cazului și mențin în permanență contactul cu toate autoritățile implicate, cu reprezentanții penitenciarului, cu cetățeanul român și membrii săi de familie și acordă asistența consulară”, se arată într-un comunicat al Ministerul de Externe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică după uciderea liderului Khamenei / Trump amenință Iranul
Digi24
„Articolul 5” al UE, clauza de apărare reciprocă mai amplă decât echivalentul NATO. Ce presupune și când a fost testat
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
Mediafax
Elevi din Vrancea, blocați în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian
Click
Salată de post cu năut: rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Nera care îți potolește foamea și hrănește sufletul
Digi24
Țările în care se mută superbogații lumii. Unele destinații sunt surprinzătoare
Cancan.ro
Pensiile cresc cu 180 lei pe lună, pentru acești pensionari din România, de la 1 ianuarie 2027
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 53 de ani! Imagini rare cu prezentatoarea Stirilor ProTV
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video cu momentul dramatic în care un tramvai plin cu pasageri deraiază în Milano: 2 morți, 54 de răniți
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
O singură doză de celule stem ar putea trata fragilitatea asociată îmbătrânirii, arată un studiu