Prima pagină » Știri politice » PSD Olt se schimbă după cum bate vântul: Va face campanie pentru Dăncilă, chiar dacă ar fi vrut alt candidat

PSD Olt se schimbă după cum bate vântul: Va face campanie pentru Dăncilă, chiar dacă ar fi vrut alt candidat

PSD Olt se schimbă după cum bate vântul: Va face campanie pentru Dăncilă, chiar dacă ar fi vrut alt candidat
Liderul PSD Olt, Marius Oprescu, anunță că organizația pe care o conduce va face campanie electorală pentru Viorica Dăncilă, chiar dacă la alegerea candidatului PSD pentru Președinție a susținut „ideea de avea un alt candidat".

Întrebat, joi, de jurnaliști, ce șanse va avea Viorica Dăncila la alegerile prezidențiale, președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a răspuns că va face tot ce va putea să maximizeze rezultatele la alegerile prezindențiale, chiar dacă a avut o altă idee în ceea ce privește candidatul PSD la această funcție.

„S-a luat o decizie, noi am susținut o altă idee, am susținut ideea de avea un alt candidat astfel încât să ne maximizăm șansele. În momentul de față nu pot să vă spun ce șanse avem, probabil și noi, pe Olt, vom face o serie de sondaje pentru a vedea care sunt șansele noastre și ce putem face să le maximizăm”, a spus Marius Oprescu.

Acesta a adăugat că va face campanie pentru Viorica Dăncilă.

„Bineînțeles că vom face campanie (pentru Viorica Dăncilă – n.r.). (…) Chiar dacă suntem de părere că din deciziile care s-au luat unele sunt greșite, suntem membri ai Partidului Social Democrat și vom face tot ce putem astfel încât candidatul nostru să-și maximizeze voturile la nivelul județului Olt”, a afirmat Oprescu.

Viorica Dăncilă a fost desemnată marți, de către social-democrați, candidatul formațiunii, la alegerile prezidențiale. Ulterior, Dăncilă a fost validată de Comitetul Executiv al PSD candidat al partidului la alegerile prezidențiale din toamnă.

Potrivit unor surse, au fost două voturi împotrivă, cel al liderului PSD Olt Paul Stănescu și al președintelui PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Dumitru Buzatu afirma că l-a susținut pe Liviu Pleșoianu pentru a fi candidatul la prezidențiale deoarece „este purtătorul unor valori de stânga”, „care animă mai mult membrii și susținători ai PSD”. Acesta afirma că Paul Stănescu a decis să susțină un alt candidat din partea social-democraților pentru prezidențiale deoarece „ar maximiza șansele PSD”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!