Prima pagină » Știri politice » CEx PSD | Dăncilă anunță: Am decis continuarea guvernării PSD-ALDE / PSD nu acceptă un ultimatum. Ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat

CEx PSD | Dăncilă anunță: Am decis continuarea guvernării PSD-ALDE / PSD nu acceptă un ultimatum. Ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat

CEx PSD | Dăncilă anunță: Am decis continuarea guvernării PSD-ALDE /  PSD nu acceptă un ultimatum. Ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, după ședința CEx a social-democraților, că PSD a decis să continue alianța de guvernare cu ALDE. Aceasta a spus că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat.

„Le-am spus colegilor că am avut întâlniri în coaliție și am hotărât continuarea guvernării PSD-ALDE, o guvernare importantă care mai are multe lucruri de făcut, multe proiecte de implementat pentru români și care trebuie să asigure stabilitatea României în continuare”, a declarat, luni seară, după ședința CEx PSD, liderul partidului Viorica Dăncilă.

Dăncilă: Colegii au decis că nu este oportună cooptarea Pro România la guvernare

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a anunțat, luni, după ședința CEx PSD, că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România la guvernare.

„Marea majoritate a colegilor au decis că nu este oportună cooptarea Pro România la guvernare, noi avem o alianță, o alianță puternică și vrem să continuăm până în 2020. Am avut o discuție cu Victor Ponta despre o eventuală susținere a Partidului Social Democrat. S-au abordat noțiuni generale, nu punctual, pentru că nu puteam să mă angajez la nimic până nu aveam o discuție în forul statutar al partidului. Am văzut în rest declarațiile domnului Ponta, declarații care au nemulțumit PSD și aceste lucruri au condus la această reticență în a coopta Pro România la guevrnare”, a declarat Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă Victor Ponta și-a exprimat dorința de a intra în coaliție la întâlnirea avută, liderul PSD a replicat: „A lansat această ipoteză, de a venit la guvernare, dar nu au fost discuții care să se finalizeze cu un protocol, cu o soluție privind venirea la guvernare”.

Viorica Dăncilă a precizat că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu a cerut posturi în plus în Executiv pentru a rămâne la guvernare.

„Nu, domnul Tăriceanu nu a făcut acest lucru și cred că acest lucru nu funcționează, nu putem să cerem ceva în plus sau să condiționăm. Eu cred că aceste lucruri sunt discutate”, a conchis Dăncilă.

Premierul: PSD nu acceptă un ultimatum. Ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat 

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, luni, că PSD nu acceptă un ultimatum din partea ALDE, precizând însă că social democrații iau în calcul „o remaniere a miniștrilor care nu au performat și ajustarea programului de guvernare”.

„În primul rând, vreau să fac o precizare, PSD nu acceptă un ultimatum. E cred că discuțiile în cadrul unei alianțe sunt discuții aplicate, un dialog constructiv, nu putem vorbi de ultimatum dat de PSD către ALDE sau de ALDE către PSD. Am discutat cu domnul președinte Tăriceanu despre programul de guvernare, am discutat despre restructurare. În cadrul Comitetului Executiv Național am discutat despre remaniere, nu avem în vedere o restructurare în viitorul apropiat, dar ne gândim la o remaniere a miniștrilor care nu au performat și la ajustarea programului de guvernare astfel încât să corespundă cerințelor populației”, a declarat Viorica Dăncilă, după ședința CEx PSD.

Liderul PSD a reiterat ideea potrivit căreia nu se poate vorbi de un ultimatum dat de ALDE PSD. „Vorbim despre o cooperare în cadrul Alianței și un dialog constructiv și cred că acest lucru este foarte important atât pentru prezent, cât și petru cooperarea viitoare”, a completat Dăncilă.

Liderul PSD a mai anunțat că la 1 septembrie va veni cu un program de guvernare ajustat.

„Nu-mi este teamă de un eventual vot în Parlamentul României. Am trecut examenul votului , după cum știți, și atunci când a fost ales președintele Camerei Deputaților, și la moțiunea de cenzură, deci nu ne este teamă de un vot. Eu cred că pentru noi prioritar acum este programul de guvernare, modul în care vom ajusta programul de guvernare și voi veni la 1 septembrie cu ajustarea programului de guvernare după ce îl voi discuta, binențeles, cu colegii de alianță și modul în care ne vom organiza pentru câștigarea alegerilor prezidențiale”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Reacția președintelui PSD vine în condițiile în care ALDE a transmis, luni, prin intermediul unui într-un comunicat de presă, că rectificarea bugetară adoptată de Guvern este nerealistă, iar rezultatul exercițiului bugetar arată „incapacitatea administrativă de a pune în aplicare marile proiecte de investiții stabilite”.

Formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a cerut o „reformă a instituțiilor statului, un nou program de guvernare, precum și o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competența”.

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a dat ultimatum premierului Viorica Dăncilă ca până pe 20 august „să pregătească și să prezinte un set de măsuri care să răspundă acestor deziderate”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme