Prima pagină » Știri politice » Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat, în plenul Senatului, demisia din funcția de președinte al Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat, în plenul Senatului, demisia din funcția de președinte al Senatului. 

„Este trist pentru mine să remarc că din păcate opoziția nu a înțeles această luptă pentru redarea dreptului la justiție al cetățeanului, pentru eliminarea serviciilor din justiție. Ei au înțeles că e un asalt asupra justiției. Sper că acum au înțeles. Celor care vor veni după mine la conducerea Senatului vă spun că nu am răspuns cu privire la rolul Senatului în viitor, astfel încât să nu mai existe suprapuneri între prerogativele Camerei Deputaților și Senatului. Eu cred că trebuie să desemnăm care va fi rolul Senatului, în viitor, în arhitectura constituțională și cred că rolul Senatului în viitor este că putem să ne adaptăm schimbărilor”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, în plenul de luni al Senatului, unde a anunțat că demisionează de la șefia forului legislativ.

Liderul ALDE a vorbit și despre rolul Senatului pe viitor, precizând că nu s-a cramponat de șefia forului legislativ.

„Cred că rolul de dezbatere al marilor proiecte care țin fie de siguranța națională, fie de politica externă trebuie să fie aici în camera Senatului. După cum vedeți nu m-am cramponat de această funcție și am crezut că tărie că funcțiile trebuie să fie făcute pentru oameni și oamenii pentru funcții. Am înțeles să mă despart de această funcție, după ce această alianță s-a încheiat. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor. Vreau să continui să mă implic politic. Totul pleacă de la această necesitate de a respecta Constituția și drepturile și libertățile care sunt garantate cetățenilor”, a explicat Tăriceanu.

Președintele ALDE a propus colegilor senatori să facă o pauză ca să poată fi înaintate propunerile din partea partidelor pentru funcția de președinte al Senatului, cât și pentru cei din componența Biroului permanent. Propunerea a fost adoptată de plen.

„Având în vedere că din acest moment funcția de președinte e vacantă și e nevoie de o alegere nu numai a Biroului permanent dar și a președintelui Senatului, vă propun să luăm o pauză, astfel încât să se poată face aceste propuneri pentru toate funcțiile”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.

Teodor Meleșcanu este propunerea PSD pentru funcția de președinte al Senatului. Viorica Dăncilă a explicat că șefia Senatului a aparținut ALDE, iar social-democrații au vrut să fie corecți cu partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

PNL a propus-o pe Alina Gorghiu pentru această poziție, nominalizarea fiind susținută și de alte partide din opoziție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Christa Pike a vorbit în timpul execuției sale eșuate. Ce a simțit în momentul administrării injecției letale: „Ar trebui să se întâmple asta?”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!