Prima pagină » Știri » Unchiul bărbatului decedat în urma accidentului în care a fost implicat Mario Iorgulescu: „Părinții își doresc să moară! Au mai pierdut un copil”

Unchiul bărbatului decedat în urma accidentului în care a fost implicat Mario Iorgulescu: „Părinții își doresc să moară! Au mai pierdut un copil”

Daniel, în vârstă de 24 de ani, a murit în urma impactului dintre mașina lui și un bolid condus de Mario Iorgulescu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 septembrie. Unchiul victimei a declarat că acesta venea de la un priveghi și că nepotul lui a decedat pe loc. Omul mai susține că fiul lui Gino Iorgulescu ar fi fost conștient imediat după producerea accidentului înfiorător.

Bărbatul a povestit că părinții celui decedat nu își mai revin din șoc, mai ales că au mai trecut printr-o tragedie, după ce le-a murit fetița în vârstă de șase ani.

„Se întorcea de la un priveghi. În spate era familia (…) A decedat pe loc, nimeni nu l-a mai putut ajuta. Mario era conștient, era în picioare, vorbea ceva incoerent. Mario, la Elias, vorbea! Sper ca presa să prezinte corect situația, era conștient, vorbea, nu știu după aceea ce s-a întâmplat, dar și la Elias l-am văzut pe picioarele lui. Părinții sunt în stare de șoc, am avut nevoie de ambulanță și pentru tatăl nepotului meu, dar și pentru mama, a cărei zi de naștere este azi.

Ei au mai pierdut o fetiță, din cauza unei boli incurabile, la vârsta de 6 ani. Vor amândoi să moară acum! L-am ținut pe tatăl lui la mine până dimineața, de frica mamei, să nu sufere un șoc. Până la urmă i-am spus și i s-a făcut rău (…). Mario venea de la o partidă de poker unde băuse și se distrase, iar nepotul meu venea de la un priveghi și urma să meargă la un grătar la mama lui, de ziua ei”, a declarat unchiul celui decedat, la Radio Sport 1, potrivit click.ro.

Fiul președintelui LPF Gino Iorgulescu se află în stare gravă la Spitalul Elias, fiind intibuat și ventilat mecanic. Acesta se afla la volanul unui bolid Aston Martin, în momentul producerii accidentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană