Prima pagină » Știri » Liderul deputaților PMP solicită activarea comisiei de anchetare a activității SRR

Liderul deputaților PMP solicită activarea comisiei de anchetare a activității SRR

Liderul deputaților PMP solicită activarea comisiei de anchetare a activității SRR
Marius Pașcan, liderul deputaților PMP, solicită activarea comisiei de anchetă parlamentară privind activitatea Societății Române de Radiodifuziune (SRR), acesta reclamând faptul că deși a fost validată în februarie, comisia nu a avut nicio ședință până în prezent.

„În calitate de membru al pseudocomisiei de anchetă parlamentară privind SRR, această comisie a fost validată de plen în luna februarie a anului trecut, a fost ascunsă de PSD și de aliații săi astfel încât nu a avut nicio ședință. În momentul de față sunt 600 de angajați ai televiziunii care protestează față de managementul periculos și grave. SRR a ajuns o unealtă de propagandă a actualilor guvernanți. Am solicitat să se activeze această comisie”, a declarat Marius Pașcan, marți, în Parlament.

De asemenea, acesta a declarat că șapte membri ai Consiliului de Administrație al SRR, „cei care ar trebui să stabilească bugetul, proiectele, contractele care sunt asumate”, au declarat Comisiei pentru cultură că nu li se pun la dispoziție documentele instituției.

„Când este invitată la Comisia pentru Cultură și media a Camerei Deputaților, directorul general, doamna Gradea, refuză să răspundă întrebărilor de parcă ar conduce o instituție care i-ar aparține. Regulamentul Camerei Deputaților prevede, după constituirea unei comisii de anchetă parlamentară, în termen de 60 de zile se prezintă un raport”, a mai declarat Pașcan.

În urmă cu o săptămână, președintele Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaților, Gigel Știrbu, a anunțat că va propune BEX PNL să adopte o decizie prin care să ceară Birourilor permanente întrunirea comisiilor pentru respingerea rapoartelor de activitate pe 2018 ale Societății Române de Televiziuni (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR).

Potrivit Legii 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, conducerea trebuie să prezinte Parlamentului rapoartele anuale de acitivitate, alături de conturile de execuție a bugetelor celor două societăți.

Respingerea raportului de activitate are ca efect dizolvarea de drept a Consiliului de Administrație.

Președinte-director general al Consiliului de Administrației al Societății Române de Televiziune este Doina Gradea. Aceasta primit votul în Parlament pe 28 martie 2018.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cristi Chivu, premiat în Italia pentru merite sportive. Distincție specială la Parma, într-o gală cu mari personalități ale sportului
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Cât costă un litru de lapte într-un supermarket din Carolina de Nord? La noi, e cel puțin TRIPLU față de SUA
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Scandal în PNL. Hubert Thuma îl acuză pe Bolojan că tratează partidul ca pe un SRL: „Credeți că ați luat PNL pe persoană fizică” SURSE
Mediafax
Incredibil. Primarul unei comunități din Peru a fost decis prin aruncarea unei monede
Click
„M-a distrus!” Mihai Bendeac, despre problemele mari cu alcoolul. Mărturisirea neașteptată făcută de actor
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Cancan.ro
Meteorologii anunță prima „noapte polară” în 2026, în România. Pe ce dată va fi și în ce orașe se va simți
Ce se întâmplă doctore
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Pământul acumulează tot mai multă căldură, avertizează cel mai recent raport OMM
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial