Prima pagină » Știri politice » Gavrilescu: Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal

Gavrilescu: Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal

Gavrilescu: Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal
Grațiela Gavrilescu, exclusă vineri din ALDE, a anunțat, printr-o postare făcută pe Facebook, că "protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțatdin punct de vedere legal".

Referitor la excluderea sa din ALDE, Gavrilescu a precizat că ” dacă cineva mi-ar fi spus, acum 5 ani, când i-am transmis prerogativele de președinte al ALDE lui Călin
Popescu Tăriceanu, că mâna cu care am scris și am semnat toate documentele de înființare a acestui partid îmi va fi mușcată, fără nicio remușcare, de acesta, cu siguranță, nu aș fi crezut”

„Dar, unii oameni, odată urcați pe scaunul puterii și amețiți de lingușelile consilierilor de conjunctură, uită cine le-a fost alături la greu. Și uită cum au ajuns sus și încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veșnic, din partea tuturor. Lui și marilor bărbați politici, care, astăzi ( vineri n.r.), au decis, pe furiș, fără curajul de a mă privi în ochi!, să mă radieze din ALDE, le pregătesc și eu o surpriză, în instanță”, a scris Grațiela Gavrilescu, pe Facebook.

Aceasta consideră că deciziile luate în Delegația Permanentă din 26 august sunt lovite de nulitate, pentru ca întrunirea acesteia nu s-a făcut statutar.

” 1. Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal. 2. Retragerea de la guvernare devine caducă 3. Aprobarea susținerii candidaturii domnului Mircea Diaconu- la fel și 4. Și, ghinion!, inclusiv alianța cu ProRomania are aceeași soartă! De altfel, toate documentele ALDE, care au emanat ulterior acestei Delegații sunt lovite de nulitate, cu atât mai mult cele de astăzi, adoptate, așa cum s-a anunțat public, într-o ÎNTĂLNIRE INFORMALĂ! Destructurarea partidului este obiectivul președintelui ALDE? Nu așa se conduce!”, a adăugat Gavrilescu.

ALDE a anunțat vineri oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe Teodor Meleșcanu, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu, adică cei care au acceptat funcții în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Experimentul unui român divorțat. Ce s-a întâmplat când a ieșit în oraș purtând din nou verigheta: „E flirt fără presiune, e atracție?”
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 9000 de euro. Terenul are 1800 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității