ALETĂ METEO: O masă de aer polar va traversa România săptămâna viitoare

ALETĂ METEO: O masă de aer polar va traversa România săptămâna viitoare
Publicat: 15/09/2019, 14:09

„O masă de aer de origine polară va aborda spațiul georgrafic al țării noastre, începând de marți. Totuși, de luni, vremea se va încălzi în toată țara. Marți, vremea se răcește în jumătatea de Nord a țării, unde valorile termice diurne se vor situa ușor sub cele normale ale acestei perioade, iar în jumătatea sudică va fi mult mai cald decât în mod obișnuit. Astfel, valorile termice vor fi de la 17 – 18 grade în Maramureș, Nordul Moldovei și al Transilvaniei, până 32 -33 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei. Pe lângă răcirea din jumătatea de Nord, acolo va și ploua, marți”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Constanța Vâlciu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, de miercuri se răcește și în jumătatea de Sud, și se ajunge la temperaturi de 26 de grade, de la 32, iar pe partea de Nord vor fi 16 grade, în scădere de la 18 grade.

Miercuri spre joi, cu precădere joi dimineața, în depresiunile intramontate vor fi temperaturi sub zero grade și brumă.

„De vineri, vremea intră într-o ușoară ameliorare, cu dimineți răcoroase, dar zilele vor fi plăcute”, mai spune meteorologul.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un român căutat de poliție a stat ascuns în Italia până când soția l-a dat...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
La ce oră ajunge Lumina Sfântă în România! Va fi adusă de la Ierusalim în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Bucurie imensă pentru Simona Halep. Chiar ea a făcut anunțul: Sunt recunoscătoare...
Tragedie în sport. Fotbalist ucis la doar 21 de ani, în Hunedoara
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Eta Aquaridele ating punctul maxim în zilele de Paște! Cum să vezi ploaia de meteori?