Prima pagină » Știri » Ce spune Andronescu despre liceele în care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul

Ce spune Andronescu despre liceele în care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul

Ce spune Andronescu despre liceele în care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul
Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, în contextul adoptării Ordinului potrivit căruia liceele în care nu a existat promovabilitate la examenul de Bacalaureat nu mai pot înființa clase de liceu de a IX-a anul viitor, că acestea se vor transforma în clase profesionale.

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, într-o intervenție telefonică directă la Digi 24, că în urma adoptării măsurii ce presupune ca liceele în care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul anul acesta să nu se mai poată înființa clase de a IX-a anul viitor, că, de fapt, această clasă a IX-a se va „transforma” în clasă de profesională.

„Asta înseamnă că în loc să aibă clasa a IX-a de liceu, o să aibă clasa a IX-a de profesională. Deci se transformă. De aceea nu sunt afectați profesorii”, a spus fostul ministru.

Ea a precizat în cadrul aceleiași intervenții și faptul că luarea acestei măsuri nu îi aparține, însă că o consideră „potrivită”.

„Cred că este potrivită (măsura, n.r) pentru că și profesorii din aceste licee nu au depus strădaniile necesare ca elevii pe care îi pregătesc și pe care i-au pregătit pe toată durata liceului să poată promova examenul de Bacalaureat. Este ca și cum îi primim la liceu, deși au decalaje majore, fie nu se străduiesc nici pe perioada liceului și noi îi amăgim că sunt absolvenți de liceu și pregătirea lor nu e satisfăcătoare”, a declarat Andonrescu.

Andronescu a menționat și faptul că în opinia sa, măsura este una buna, întrucât nu toți elevii au aceleași abilități.

„Să pornim de la următoarele premise: nu toți (copiii, n.r) au tot felul de abilități. Poate copiii aceștia care nu promovează examenul de Bacalaureat nu au abilitățile de a învăța, mai ales componenta teoretică. Poate au mai multe competențe și abilități practice. De ce să nu-i îndemnăm spre o meserie, să fii un meseriaș foarte bun nu este o rușine. Dimpotrivă. Eu cred că merită un meseriaș bun respectul întregii societăți”, spune fostul ministru.

„Uitați care este problema: majoritatea acestor copii provin dintre elevii care au luat sub nota 5 la examenul de Evaluare Națională. Deci aceea este o dovadă că nu pot să facă față”, completează Andronescu.

Fostul ministru al Educației a declarat și faptul că, în opinia sa, sistemul stă mult mai bine în ceea ce privește școlile profesionale, comparativ cu situația anilor trecuți, un argument în acest sens fiind interesul companiilor pentru acest tip de învățământ.

„După părerea mea, anul aceste care a trecut și anul acesta care a început, stăm mult mai bine la școlile profesionale. Să vă și argumentez de ce. Pe de o parte, companiile sunt mult mai interesate de școlile profesionale și sunt dispuse să intre în parteneriat cu inspectoratul și cu școala respective și să formeze clase de învățământ dual. Învățământul dual devine mai atractiv și pentru elevi și pentru familiile lor. De ce? Statul vine și plătește o bursă și vine și agentul economic și plătește o bursă. Astfel, un elev de la o școală duală primește lunar 400 de lei, plus alte avantaje și o siguranță a unui loc de muncă la sfârșitul clasei profesionale”, spune Andonrescu.

Întrebată sunt consecințele directe ale desființării claselor de liceu dintr-o unitate de învățământ și ce se întâmplă cu profesorii și elevii vizați de implementarea acestei măsuri, fostul ministru a declarat că aceștia nu vor fi afectați.

„Nu se întâmplă nimic cu profesorii pentru că predau la școlile profesionale. De ce să fac o clasă de învățământ tehnologic slabă de liceu când pot să fac o clasă de profesională foarte bună. Mi se pare că aceasta este direcția în care trebuie să mergem”, spune Ecaterina Andonrescu.

„Mai este ceva. Dacă ne uităm la evaluările care se dau după clasa a II-a, a IV-a și a VI-a și părinții și profesorii de învățământ primar sau profesorii de învățământ gimnazial, ar trebui să fie cei care urmăresc cu atenție elevul. Atunci când decalajul între elevul respectiv și clasă a devenit semnificativ, atunci profesorul, dirigintele, învățătorul trebuie să înceapă să discute cu părinții și să atragă atenția asupra direcției în care merge elevul”, completează fostul ministru.

Ea a declarat că dacă elevii în cauză nu pot recupera până la clasa a VIII-a, „atunci sigur abilitățile practice îl vor ajuta mai mult decât cele teoretice”.

Începând cu acest an, liceele la care niciun elev nu a promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară nu vor putea trimite la Ministerul Educației propuneri pentru cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a, potrivit Ordinului de Ministru 5090/2019, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit Art. 9, alin. 1, din Ordinul de Ministru 5090/2019, publicat în Monitorul Oficial, „propunerile privind cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a cu frecvență zi învățământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obținut prin ordin de ministru autorizarea de funcționare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unitățile de învățământ în care, în sesiunea iunie – iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puțin un absolvent”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă