Prima pagină » Știri » Pădurarii cer arme și statut precum polițiștii, după atacurile violente din ultima perioadă

Pădurarii cer arme și statut precum polițiștii, după atacurile violente din ultima perioadă

Nicolae Oprea
Pădurarii cer arme și statut precum polițiștii, după atacurile violente din ultima perioadă
Sindicaliștii din silvicultură solicită ca statutul pădurarilor să fie asemănător statutului polițiștilor, astfel încât să se poată apăra de infractori, dar și să păzească eficient pădurile. Sindicaliștii anunță protest în fața Camerei Deputaților, pe 24 septembrie.

„Federația Silva își exprimă îngrijorarea și revolta cu privire la intensificarea agresiunilor fizice, de o violență fără precedent, îndreptate în ultima perioadă împotriva personalului silvic, care își face datoria apărând pădurea de infractori, de contravenienți, adică de hoții de lemne. În ultimele zile au avut loc două evenimente tragice, în care un pădurar de la Pașcani, și-a pierdut viața tocmai în timpul exercitării serviciului de pază, fiind ucis cu bestialitate de către un grup de infractori. Anul trecut, în octombrie, doi colegi au fost agresați deosebit de violent, de la direcția silvică Vaslui”, a declarat, joi, Silviu Geană, liderul Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Potrivit sursei citate, silvicultorii solicită schimbarea statutului pădurarilor, care să preia din statutul polițiștilor.

„Anul trecut am mers acolo (la Vaslui -n.r.) împreună cu directorul Romsilva și cu ministrul Deneș. S-a promis atunci susținere, s-a promis modificarea și completarea statutului personalului silvic, pentru ca acest statut să preia din statutul polițistului, astfel încât silvicultorii să aibă un minimum de protecție pentru viața și integritatea personală”, spune Geană, care mai precizează că în ultimii ani s-au înregistrat 5 cazuri de omor în rândul silvicultorilor și peste 650 de cazuri de agresiune.

„Angajaților li s-au distrus bunuri, au avut case incendiate și familii amenințate (…) În acest context, Federația Silva solicită modificarea în regim de urgență a statutului personalului silvic și a cadrului legislativ, pentru a se asigura o protecție reală personalului silvic. Cerem asigurarea cu armament de serviciu și cu mijloace tehnice de apărare, cu mijloace de transport, cu uniforme de serviciu. De asemenea, dorim includerea în condiții speciale de pensionare a silvicultorilor, nu pensii speciale”, a mai precizat liderul Silva.

Sindicaliștii din silvicultură anunță că pe data de 24 septembrie, între orele 10.00 – 14.00, vor picheta sediului Camerei Deputaților.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce obicei ar trebui să evite părinții când vine vorba de hrănirea celor mici?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!