Prima pagină » Magazin » Actorul Alec Baldwin și soția lui, Hilaria, așteaptă cel de-al cincilea copil al lor

Actorul Alec Baldwin și soția lui, Hilaria, așteaptă cel de-al cincilea copil al lor

Actorul Alec Baldwin și soția lui, Hilaria, așteaptă cel de-al cincilea copil al lor
Actorul american Alec Baldwin și soția lui, Hilaria, care, în urmă cu câteva luni, a suferit un avort spontan, au dezvăluit că așteaptă cel de-al cincilea copil al lor, potrivit contactmusic.net.

În luna aprilie, Hilaria Baldwin, scriitoare și instructor de yoga, a dezvăluit prin intermediul unui eseu scris pentru revista de modă americană Glamour că suferise un avort spontan cu puțin timp înainte.

Cu toate astea, Hilaria, în vârstă de 35 de ani, a declarat, miercuri, că este iar însărcinată. Femeia de afaceri a afirmat că este „încântată” să devină din nou mamă, în pofida „extenuării și a stărilor de rău”.

„Este foarte devreme, dar am aflat că în interiorul meu trăiește o mică persoană. Sunetul acestei inimi puternice mă face foarte fericită, în special pe fundalul pierderii pe care am suferit-o în primăvară. Vrem să împărtășim această veste pentru că suntem fericiți și nu dorim să ascundem sarcina. Aceste cinci luni au fost dure, extenuante, cu stări de greață și nu vreau să pretind că mă simt bine. Singura mea rugăminte este ca cei din presă, din televiziune, să nu mă urmărească. Îmi doresc să fiu liniștită în această perioadă timpurie de sarcină, iar înconjurarea mea cu dispozitive de filmat nu face parte din ceea ce mi-a prescris medicul”, a declarat Hilaria Baldwin.

Actorul Alec Baldwin și Hilaria mai au împreună patru copii, pe Carmen, în vârstă de șase ani, Rafael, în vârstă de patru ani, Leonardo, în vârstă de trei ani, și Romeo, în vârstă de un an.

Hilaria Baldwin, născută Hilaria Thomas, este a doua soție a actorului american Alec Baldwin, cunoscut pentru roluri în filme precum „Viață de stafie/ Beetlejuice” și „Sferele de foc/ Great Balls of Fire!” și apariții în serialul TV „30 Rock” și emisiunea „Saturday Night Live”. Cei doi s-au căsătorit în 2012. Alec Baldwin mai are o fiică, Ireland, în vârstă de 24 de ani, cu fosta soție, actrița Kim Basinger.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Declarația premierului Ungariei RĂSTOARĂ totul: ”Nu vom accepta!”
Digi24
„În următorii ani, poate chiar câteva decenii, ne vom afla într-o stare de război”, susține unul dintre cei mai cunoscuți spioni ruși
Cancan.ro
Milionarul și-a recuperat cu executorul judecătoresc Rollsul și acaretele de la fosta! Despărțire-ȘOC în showbiz
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Ioana Tamaș și Adelina Pestrițu s-au dezlănțuit la Istanbul
Adevarul
Angajatorii sunt obligați, de pe 7 iunie, să justifice diferențele de salariu. Ce drepturi noi au angajații și ce riscă firmele
Mediafax
Metoda olandeză cu care poți scăpa de stres fără să faci nimic
Click
18 ani fără Anca Parghel. Ce stă scris pe mormântul artistei din Cimitirul Bellu și cum îi apare în vis fiului ei: „Uneori e tristă...”
Digi24
Mărturia cutremurătoare a femeii rănite de drona rusească în blocul din Galați: Am strigat copilul, l-am împins pe lângă foc, să ieșim
Cancan.ro
Ce au DESCOPERIT anchetatorii în casa lui Cristian Pomohaci, după percheziții. Nu le-a venit să creadă! 😲
Ce se întâmplă doctore
Horoscop chinezesc iunie 2026. Zodiile care atrag ghinionul și trec printr-o perioadă complicată
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Există o mașină electrică nouă care nu-și poate urmări utilizatorii – nu are modem
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre alergare și jogging?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Doamne, dă-mi un motiv pentru care trebuie să mai merg la muncă!
Descopera.ro
Astăzi se împlinesc 155 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai prolifici istorici şi scriitori pe care i-a avut România vreodată