Prima pagină » Magazin » Weekendul la cinema | De la revenirea unui erou legendar, Rambo, la misiunea unui inginer spațial și o dramă românească – VIDEO

Weekendul la cinema | De la revenirea unui erou legendar, Rambo, la misiunea unui inginer spațial și o dramă românească – VIDEO

Weekendul la cinema | De la revenirea unui erou legendar, Rambo, la misiunea unui inginer spațial și o dramă românească - VIDEO
Premierele din cinematografele românești de la finalul săptămânii prezintă misiunea periculoasă a unui inginer spațial, povestea unui cuplu, aventura animată a unei prințese, un erou legendar și readuce în prezent atmosfera anilor 1980 din România, potrivit cinemagia.ro.

Actorul Brad Pitt este protagonistul așteptatei pelicule „Ad Astra”. Filmul regizat de James Gray îi va mai avea în distribuție pe Liv Tyler și pe Tommy Lee Jones. Pelicula relatează povestea inginerului spațial Roy McBride, interpretat de Brad Pitt, care pornește într-o expediție la marginile sistemului solar, pentru a-și găsi tatăl. Clifford McBride, interpretat de Tommy Lee Jones, a dispărut într-o misiune pentru descoperirea vieții extraterestre lângă Neptun, deslușind un mister ce amenință viața planetei noastre. Pe parcursul călătoriei, lui Roy McBride îi sunt dezvăluite informații secrete, ce pun într-o nouă lumină existența oamenilor și locul nostru în Univers.

O incursiune în călătoria inginerului spațial poate fi făcută aici:

Filmul românesc „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, reiterează atmosfera dramatică din România anilor 1980. Pelicula debutează cu povestea arhitectul Dinu Neagu, aflat împreună cu soția și cu cei doi copii, un băiețel și o fetiță, pe o plajă de nudiști din apropierea unei zone industriale. Dintr-o mașină coboară doi membri ai Securității, care îl transportă la București pentru a da o declarație despre care nu-i oferă prea multe detalii. Filmul continuă în arestul miliției, unde arhitectul Neagu este închis în aceeași cameră cu Vali, deținut de drept comun, folosit ca torționar de Departamentul Securității Statului în schimbul unor favoruri. Lucrurile capătă o întorsătură din ce în ce mai absurdă de la o zi la alta. Din distribuția peliculei fac parte Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

O privire de ansamblu asupra dramei arhitectului:

Pelicula franceză „L’homme fidèle/ Un om fidel”, în regia lui Louis Garrel, relatează povestea de dragoste dintre doi tineri, pusă la încercare atunci când el este părăsit pentru cel mai bun prieten al lui. Ulterior, din cauza unor circumstanțe tragice, tânăra revine la fostul iubit. Din distribuția filmului fac parte Laetitia Casta și Lily-Rose Melody Depp.

Povestea cuplului, pe scurt:

Animația „Princess in Wonderland/ Prințesa din Țara Minunilor”, regizată de Marina Nefedova, prezintă povestea unei tinere principese ce găsește o carte fermecată. Cartea o va transpune într-o lume a minunilor, în care prieteni îi sunt un dragon magic și creaturi fantastice. Prințesa va trece peste o sumedenie de obstacole pentru a-și găsi mama și pentru a readuce pacea în regat.

Lupta prințesei începe aici:

„Rambo: Last Blood/ Rambo: Ultima luptă”, regizat de Adrian Grunberg, cu Sylvester Stallone, Paz Vega, Óscar Jaenada și Yvette Monreal în distribuție, readuce un personaj legendar pe marile ecrane. De data aceasta, protagonistul declară război unui cartel de droguri mexican, ce răpește fiica unui prieten. Personajul John Rambo a fost creat de canadianul David Morrell, un adevărat maestru al romanelor de acțiune și de conspirație. „Rambo/ First Blood”, lansat în 1982 și urmat, în 1985, de „Rambo II/ Rambo: First Blood Part II” au deschis o franciză în care Stallone portretizează eroul american de război. Primul film a fost definitoriu postmodernismului în cinema.

Confruntarea cartelului de droguri cu legendarul erou începe aici:

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cerealele Ucrainei, pe traseu nou spre România! Trenurile, sosire la Constanța prin Moldova
Digi24
Curtea de Apel București a desființat acuzațiile DIICOT din cazul Pașca. De ce au fost lăsați în libertate (Motivare)
Cancan.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Nicușor Dan forțează un compromis pe salarizarea bugetarilor. „Nu știu dacă am mai avut vreodată o asemenea combinație”
Mediafax
Procurorul care a tras cu pistolul în timp ce era imobilizat de polițiști scapă de arestul preventiv
Click
Un fermier a dat lovitura în Israel cu o legumă cultivată și în România. Ce se vinde însă în supermarketurile de la noi
Digi24
„O chestiune de secunde”: Momentul în care trei polonezi reușesc să prindă într-o pătură un copil care cade de la etajul 5 al unui bloc
Cancan.ro
Cum a ajuns o tânără să scoată 5.000 de euro din buzunar după o noapte de distracție la UNTOLD
Ce se întâmplă doctore
TOP 40 – Cele mai sexy femei din lume! Ce dietă ține ocupanta primului loc
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
2026: Dacă schimbi buletinul, trebuie să schimbi și permisul de conducere? Situații în care amenda depășește 1.700 de lei
Descopera.ro
Două studii au dezvăluit că oamenii și șoarecii au ceva foarte important în comun
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Misterul lui Circe: Vrăjitoare sau prima femeie de știință din istorie?