Prima pagină » Magazin » Un mare regizor compară filmele Marvel cu parcurile tematice: „Acesta nu este cinema”

Un mare regizor compară filmele Marvel cu parcurile tematice: „Acesta nu este cinema”

Un mare regizor compară filmele Marvel cu parcurile tematice: „Acesta nu este cinema
Veteranul regizor american Martin Scorsese compară filmele din universul Marvel, o franciză cinematografică ce valorează miliarde de dolari, cu parcurile tematice și spune că acestea nu reprezintă cinematografia, potrivit Variety.

„Nu le vizionez. Am încercat. Dar acesta nu este cinema”, a spus Scorsese întrun interviu pentru revista Empire.

„Sincer, cel mai bine mi se pare că seamănă cu parcurile tematice, indiferent de cât de bine sunt făcute și de cât de bine joacă actorii, în circumstanțele date. Nu este cinematografia oamenilor care încearcă să transmită altora experiențe psihologice, emoționale”, a explicat regizorul.

Comentariile sale au fost însă criticate de regizori precum James Gunn, autorul francizei „Gardienii Galaxiei/ Guardians of the Galaxy”, și Joss Whedon, care a realizat două filme din seria „Răzbunătorii/ Avengers”

„Am fost revoltat când oamenii au boicotat ‘The Last Temptation of Christ’ fără să fi văzut filmul. Sunt întristat că el îmi judecă acum filmele în același mod”, a scris James Gunn pe platforma de micro-blogging Twitter, adăugând că abia așteaptă să vadă cel mai nou lungmetraj al lui Scorsese, „The Irishman”.

Unul dintre lungmetrajele Marvel, „Avengers: Endgame”, de Anthony și Joe Russo, a devenit anul acesta lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie – 2,796 miliarde de dolari.

Regizorul unor filme precum „Crimele din Mica Italie/ Mean Streets”, „Șoferul de taxi/ Taxi Driver” – premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, în 1976 -, „Taurul Furios/ Raging Bull”, „Băieți buni/ Goodfellas” și „Casino”, Martin Scorsese a fost nominalizat de 12 ori la premiile Oscar și a câștigat trofeul Academiei americane pentru lungmetrajul „Cârtița/ The Departed”.

Cel mai recent film al său, „The Irishman”, cu Robert De Niro și Al Pacino, printre alții, va fi lansat pe platforma online Netflix.

Foto: Pixabay

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ