Prima pagină » Știri » O fată de 16 ani din Cluj, dată dispărută, a fost bătută și abandonată pe un câmp

O fată de 16 ani din Cluj, dată dispărută, a fost bătută și abandonată pe un câmp

O fată de 16 ani din Cluj, dată dispărută, a fost bătută și abandonată pe un câmp
O fată de 16 ani din comuna Cojocna, care a fost dată dispărută și a fost găsită după o zi, a fost bătută și abandonată pe un câmp. Polițiștii anchetează cazul și au un cerc de suspecți.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj, Daniel Dreghiciu, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că fata a fost adusă sâmbătă la UPU unde a primit îngrijiri medicale și a fost transferată la Neurochirugie, în prezent fiind internată la secția de Terapie Intensivă a spitalului.

„Fata a fost adusă, sâmbătă, la UPU, prezenta traumatism cranio-facial sever, stabilă din punct de vedere al respirației și circulației. Era conștientă. A fost dusă la Neurochirurgie, iar în prezent s-a întors și este internată la Terapie Intensivă la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, sub supraveghere și monitorizare, în colaborare cu neurochirurgii. Este conștientă, ușor confuză, fără probleme respiratorii sau circulatorii, nu necesită intervenții chirurgicale”, a spus Dreghiciu.

Fata, în vârstă de 16 ani, din comuna Cojocna, a fost dată dispărută după ce, vineri, a plecat la o școală din Cluj-Napoca, nu s-a mai întors acasă și nu a putut fi contactată pe telefonul mobil care era închis. Ea a fost găsită de polițiști sâmbătă.

Potrivit polițiștilor, fata a fost găsită cu urme de violență pe corp, motiv pentru care a fost transportată la unitatea medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

„A fost găsită pe raza localității Căianu, pe câmp, și a refuzat să coopereze cu organele de poliție. În prezent, există un cerc de suspecți, se iau în calcul mai multe ipoteze de lucru, fiind audiate mai multe persoane din anturajul fetei, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care minora a fost agresată. Lipsa de cooperare a tinerei cu anchetatorii îngreunează demersurile făcute pentru stabilirea exactă a stării de fapt”, au spus sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, Mirel Toader, a declarat la rândul său că în acest caz a fost începută urmărirea penală pentru lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

„Se fac cercetări în vederea identificării autorului”, a spus Toader.

Foto: 123RF

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Ce voia, de fapt, să anunțe Pete Hegseth la reuniunea NATO de la Bruxelles. Planul a picat după ce i-a fost prezentat lui Marco Rubio
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
Ucraineanca Anastasia Berezovska, căutată de Interpol în cazul exploziei din Monaco
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ceva incredibil se întâmplă cu ovarele după menopauză