Prima pagină » Economic » Numărul miliardarilor chinezi, redus cu 3% în 2019. Patronul Wanda a pierdut jumătate de avere

Numărul miliardarilor chinezi, redus cu 3% în 2019. Patronul Wanda a pierdut jumătate de avere

Numărul miliardarilor chinezi, redus cu 3% în 2019. Patronul Wanda a pierdut jumătate de avere
Numărul multimiliardarilor chinezi a coborât, pentru al doilea an consecutiv în 2019, odată cu încetinirea economiei chineze, relatează South China Morning Post.

China a devansat SUA începând cu anul 2015, fiind țara cu cel mai mare număr de miliardari în dolari, cu 62 de multimiliardari dintre care 32 dispun de o avere de cel puțin 10 miliarde de dolari.
Însă, declinul pe piața bursieră din China a afectat averea celor mai bogați indivizi ai continentului.

Potrivit clasamentului anual, publicat de grupul media Hurun Report, numărul chinezilor care dispun de o avere de peste 2 miliarde yuani (255 milioane euro) a scăzut cu 3% până la 1.819 de persoane în acest an, cu 266 de persoane mai puțin decât în 2018.
Scăderea din acest an vine după ce, în 2018, numărul miliardarilor chinezi a scăzut cu 456 persoane comparativ cu 2017.

„Este pentru prima dată de la începutul publicării acestui clasament, în urmă cu 21 de ani, când lista se restrânge pentru al doilea an consecutiv”, a spus președintele grupului de presă Hurun Report, Rupert Hoogewerf, potrivit sursei citate.

Singurii ani în care numărul celor mai bogați chinezi s-a diminuat au fost 2008, anul crizei financiare, și 2002, după spargerea bulei Internet.

Anul acesta, sectoarele precum industria și imobiliarele suferă în contextul în care companiile supra-îndatorate sunt obligate să vândă din active, ceea ce a dus la diminuarea averii acționarilor acestor companii.

„Aproape 40% din cei care figurau pe listă în urmă cu doi ani nu mai fac parte în acest an”, remarcă Rupert Hoogewerf, conform căruia scăderea are legătură cu decizia Guvernului chinez de a restructura economia în fața riscurilor financiare.

Un exemplu în acest sens este Wang Jianlin, patronul conglomeratului Wanda, care și-a construit averea în sectorul imobiliar și care în ultimii doi ani a văzut cum averea sa se înjumătățește, până la 15,5 miliarde de euro.

Dacă în 2017 Wang Jianlin era în fruntea clasamentului celor mai bogați oameni din China, în prezent se poziționează pe locul 9, după ce grupul său extrem de îndatorat a fost nevoit să vândă numeroase participații pe care le deținea, în special în străinătate, în sectoarele turismului și petrecerii timpului liber.

Jack Ma, 55 de ani, fondatorul grupului de comerț electronic Alibaba, și-a păstrat prima poziție în clasament cu o avere de 39 miliarde de dolari (35,5 miliarde de euro). În clasamentul menționat, urmează co-fondatorul grupului de internet Tencent, Pony Ma, a cărui avere este evaluată la 37 miliarde de dolari (33,7 miliarde de euro).

Pe urmele lui Jack Ma, proprietarul unui alt grup de comerț online Pinduoduo, Colin Huang, a devenit la 39 de ani primul miliardar născut în anii 1990 care a intrat în top zece.

„Colin Huang a reușit o premieră mondială după ce a câștigat 8 miliarde de euro la doar patru ani de la crearea Pinduoduo. Nimeni nu a mai făcut așa ceva pornind de la zero”, a apreciat Rupert Hoogewerf.

Totodată, fondatorul grupului de telecomunicații Huawei, Ren Zhengfei, a reușit să își majoreze averea cu 34% până la 2,7 miliarde euro, în pofida războiului comercial cu SUA.

Potrivit lui Rupert Hoogewerf, războiul comercial dintre SUA și China nu a afectat încă averea celor super-bogați, chiar dacă a provocat o încetinire economică în China.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Mintea flexibilă: de ce acceptarea incertitudinii reduce anxietatea și stresul